Care sunt drepturile şi obligaţiile angajatului şi ale angajatorului?


Conform art. 43, alin. (1) din Constituție, orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii, la condiții echitabile și satisfăcătoare de muncă.

Conform art. 9, alin. (1) din Codul muncii, salariatul (angajatul) are dreptul:

  • la încheierea, modificarea, suspendarea și desfacerea contractului individual de muncă, în modul stabilit de prezentul cod;
  • la muncă, conform clauzelor contractului individual de muncă;
  • la un loc de muncă, în condiţiile prevăzute de standardele de stat privind organizarea, securitatea şi sănătatea în muncă, de contractul colectiv de muncă şi de convenţiile colective;
  • la achitarea la timp şi integrală a salariului, în corespundere cu calificarea sa, cu complexitatea, cantitatea şi calitatea lucrului efectuat;
  • la odihnă, asigurată prin stabilirea duratei normale a timpului de muncă, prin reducerea timpului de muncă pentru unele profesii şi categorii de salariaţi, prin acordarea zilelor de repaus şi de sărbătoare nelucrătoare, a concediilor anuale plătite;
  • la informarea deplină şi veridică privind condiţiile de activitate, anterior angajării sau transferării într-o altă funcţie;
  • la informarea şi consultarea privind situaţia economică a unităţii, securitatea şi sănătatea în muncă şi privind alte chestiuni ce ţin de funcţionarea unităţii, în conformitate cu prevederile prezentului cod;
  • la adresare către angajator, patronate, sindicate, organele administraţiei publice centrale şi locale, organele de jurisdicţie a muncii;
  • la formare profesională, reciclare şi perfecţionare, în conformitate cu prezentul cod şi cu alte acte normative;
  • la libera asociere în sindicate, inclusiv la constituirea de organizaţii sindicale şi aderarea la acestea pentru apărarea drepturilor sale de muncă, a libertăţilor şi intereselor sale legitime;
  • la participare în administrarea unităţii, în conformitate cu prezentul cod şi cu contractul colectiv de muncă;
  • la purtare de negocieri colective şi încheiere a contractului colectiv de muncă şi a convenţiilor colective, prin reprezentanţii săi, la informare privind executarea contractelor şi convenţiilor respective
  • la apărare, prin metode neinterzise de lege, a drepturilor sale de muncă, a libertăţilor şi intereselor sale legitime;
  • la soluţionarea litigiilor individuale de muncă şi a conflictelor colective de muncă, inclusiv dreptul la grevă, în modul stabilit de prezentul cod şi de alte acte normative;
  • la repararea prejudiciului material şi a celui moral cauzat în legătură cu îndeplinirea obligaţiilor de muncă, în modul stabilit de prezentul cod şi de alte acte normative
  • la asigurarea socială şi medicală obligatorie, în modul prevăzut de legislaţia în vigoare.

Salariaţii nu pot renunţa la drepturile ce le sînt recunoscute prin prezentul cod. Orice înţelegere prin care se urmăreşte renunţarea salariatului la drepturile sale de muncă sau limitarea acestora este nulă.

Obligațiile salariatului (angajatului) sunt stabilite în art. 9, alin. (2) din Codul muncii. Deci salariatul are datoria:

  • să-şi îndeplinească conştiincios obligaţiile de muncă prevăzute de contractul individual de muncă;
  • să îndeplinească normele de muncă stabilite;
  • să respecte cerinţele regulamentului intern al unităţii şi să poarte în permanenţă asupra sa permisul nominal de acces la locul de muncă, acordat de angajator;
  • să respecte disciplina muncii;
  • să manifeste un comportament nediscriminatoriu în raport cu ceilalţi salariaţi şi cu angajatorul;
  • să respecte dreptul la demnitate în muncă al celorlalţi salariaţi;
  • să respecte cerinţele de securitatea şi sănătatea în muncă;
  • să manifeste o atitudine gospodărească faţă de bunurile angajatorului şi ale altor salariaţi;
  • să informeze de îndată angajatorul sau conducătorul nemijlocit despre orice situaţie care prezintă pericol pentru viaţa şi sănătatea oamenilor sau pentru integritatea patrimoniului angajatorului;
  • să informeze de îndată angajatorul sau conducătorul nemijlocit despre imposibilitatea de a se prezenta la serviciu şi să prezinte, în termen de 5 zile lucrătoare după reluarea activităţii de muncă, documentele care justifică absenţa;
  • să achite contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii şi primele de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în modul stabilit;
  • să îndeplinească alte obligaţii prevăzute de legislaţia în vigoare, de contractul colectiv de muncă şi de convenţiile colective.

Obligațiile salariaților sunt concretizate în regulamentul intern al unității, în alte acte normative locale, în fișele de post, precum și în contractul individual de muncă.

Fiind statuare, aceste drepturi și obligații se referă la toți salariații ca subiecte ale dreptului muncii. Conținutul acestor drepturi și obligații se exprimă prin posibilitatea juridică de a acționa, cere, pretinde, de a se folosi de bunuri și de a satisface, în limitele stabilite, interesele și cerințele reciproce ale altor subiecte.

Conform art. 10, alin. (1) din Codul muncii al RM, angajatorul are dreptul:

  • să încheie, să modifice, să suspende şi să desfacă contractele individuale de muncă cu salariaţii în modul şi în condiţiile stabilite de prezentul cod şi de alte acte normative;
  • să ceară salariaţilor îndeplinirea obligaţiilor de muncă şi manifestarea unei atitudini gospodăreşti faţă de bunurile angajatorului;
  • să stimuleze salariaţii pentru munca eficientă şi conştiincioasă;
  • să tragă salariaţii la răspundere disciplinară şi materială în modul stabilit de prezentul cod şi de alte acte normative;
  • să emită acte normative la nivel de unitate;
  • să creeze patronate pentru reprezentarea şi apărarea intereselor sale şi să adere la ele.

În Codul muncii al RM au fost conturate o serie de obligații statuare ale angajatorilor în domeniul interzicerii discriminărilor și al respectării demnității în muncă a salariaților. Conform art. 10, alin. (2) din Codul muncii al RM, angajatorul este obligat:

  • să respecte legile şi alte acte normative, clauzele contractului colectiv de muncă şi ale convenţiilor colective;
  • să respecte clauzele contractelor individuale de muncă;
  • să ofere salariaţilor munca prevăzută de contractul individual de muncă;
  • să asigure salariaţilor condiţiile de muncă corespunzătoare cerinţelor de securitatea şi sănătatea în muncă;
  • să asigure salariaţii cu utilaj, instrumente, documentaţie tehnică şi alte mijloace necesare pentru îndeplinirea obligaţiilor lor de muncă;
  • să asigure egalitatea de şanse şi de tratament tuturor persoanelor la angajare potrivit profesiei, la orientare şi formare profesională, la promovare în serviciu, fără nici un fel de discriminare;
  • să aplice aceleaşi criterii de evaluare a calităţii muncii, de sancţionare şi de concediere;
  • să întreprindă măsuri de prevenire a hărţuirii sexuale la locul de muncă, precum şi măsuri de prevenire a persecutării pentru depunere în organul competent a plîngerilor privind discriminarea;
  • să asigure condiţii egale, pentru femei şi bărbaţi, de îmbinare a obligaţiilor de serviciu cu cele familiale;
  • să introducă în regulamentul intern al unităţii dispoziţii privind interzicerea discriminărilor după oricare criteriu şi a hărţuirii sexuale;
  • să asigure respectarea demnităţii în muncă a salariaţilor;
  • să asigure o plată egală pentru o muncă de valoare egală;
  • să plătească integral salariul în termenele stabilite de prezentul cod, de contractul colectiv de muncă şi de contractele individuale de muncă;
  • să poarte negocieri colective şi să încheie contractul colectiv de muncă, furnizînd reprezentanţilor salariaţilor informaţia completă şi veridică necesară în acest scop, precum şi informaţia necesară controlului asupra executării contractului;
  • să informeze şi să consulte salariaţii referitor la situaţia economică a unităţii, la securitatea şi sănătatea în muncă şi la alte chestiuni ce ţin de funcţionarea unităţii, în conformitate cu prevederile prezentului cod;
  • să îndeplinească la timp prescripţiile organelor de stat de supraveghere şi control, să plătească amenzile aplicate pentru încălcarea actelor legislative şi altor acte normative ce conţin norme ale dreptului muncii;
  • să examineze sesizările salariaţilor şi ale reprezentanţilor lor privind încălcările actelor legislative şi ale altor acte normative ce conţin norme ale dreptului muncii, să ia măsuri pentru înlăturarea lor, informînd despre aceasta persoanele menţionate în termenele stabilite de lege;
  • să creeze condiţii pentru participarea salariaţilor la administrarea unităţii în modul stabilit de prezentul cod şi de alte acte normative;
  • să asigure salariaţilor condiţiile social-sanitare necesare pentru îndeplinirea obligaţiilor lor de muncă;
  • să efectueze asigurarea socială şi medicală obligatorie a salariaţilor în modul prevăzut de legislaţia în vigoare;
  • să repare prejudiciul material şi cel moral cauzat salariaţilor în legătură cu îndeplinirea obligaţiilor de muncă, în modul stabilit de prezentul cod şi de alte acte normative;
  • să îndeplinească alte obligaţii stabilite de prezentul cod, de alte acte normative, de convenţiile colective, de contractul colectiv şi de cel individual de muncă.

În conformitate cu art. 10 alin. (3) din Legea RM „Cu privire la asigurarea egalității de șanse între femei și bărbați”, pentru asigurarea acestei egalități, angajatorul este obligat:

  • să asigure egalitatea de şanse şi de tratament tuturor persoanelor la angajare potrivit profesiei, la perfecţionare profesională, la promovare în serviciu, fără discriminare după criteriul de sex;
  • să aplice aceleaşi criterii de evaluare a calităţii muncii, de sancţionare şi de concediere;
  • să asigure remunerare egală pentru munci de valoare egală;
  • să întreprindă măsuri de prevenire a discriminării după criteriul de sex şi/sau a hărţuirii sexuale a femeilor şi bărbaţilor la locul de muncă, precum şi a persecutării pentru depunere în organul competent a plîngerilor;
  • să asigure condiţii egale pentru femei şi bărbaţi de îmbinare a obligaţiilor de serviciu cu cele familiale;
  • să introducă în regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţii dispoziţii pentru interzicerea discriminărilor după criteriul de sex şi de hărţuire sexuală;
  • să furnizeze angajaţilor şi/sau reprezentanţilor acestora informaţii despre prevederile legale cu privire la egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi în cadrul unităţii.

Se consideră discriminatorii următoarele acţiuni ale angajatorului:

  • plasarea anunţurilor de angajare cu cerinţe şi criterii ce presupun priorităţi pentru unul dintre sexe;
  • refuzul neîntemeiat de angajare a persoanelor de un anumit sex;
  • stabilirea pentru angajaţi, în funcţie de sex, a unui program de lucru mai favorabil, cu excepţia cazurilor stipulate de legislaţie;
  • refuzul neîntemeiat de a admite, în cadrul programului de perfecţionare profesională, o persoană pe motiv de sex, modificarea ori rezilierea contractului de muncă sau angajarea pe acelaşi motiv;
  • aplicarea după criteriul de sex a unor condiţii diferite de remunerare pentru munci de valoare egală;
  • distribuirea diferenţiată, după criteriul de sex, a sarcinilor de muncă avînd ca urmare atribuirea unui statut mai puţin favorabil;
  • crearea de impedimente ori condiţii adverse persoanei care a depus în organul competent plîngere împotriva discriminării după criteriul de sex;
  • solicitarea neîntemeiată a informaţiei despre starea civilă a candidaţilor;
  • orice alte acţiuni de discriminare după criteriul de sex.

Legea RM „Cu privire la asigurarea egalității de șanse între femei și bărbați” instituie o procedură specială pentru contestarea acțiunilor discriminatorii ale angajatorului. Conform art. 11 alin. (4) și (5) din Legea în cauză, persoana care se consideră discriminată prin faptul că angajatorul a angajat, a promovat sau a acordat unei alte persoane facilităţi după criteriul de sex ori a comis alte acţiuni discriminatorii este în drept a solicita prezentarea în scris a motivaţiei deciziei. Angajatorul este obligat să dea răspuns persoanei care se consideră discriminată în decursul a 30 de zile de la data depunerii cererii. În caz contrar, persoana este în drept să iniţieze o acţiune conform legislaţiei.

Bibliografie:

  1. Constituția Republicii Moldova
  2. Codul muncii al Republicii Moldova
  3. Legea cu privire la asigurarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi cu privire la asigurarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi
  4. Boiştean, Eduard. Dreptul muncii: manual. Chişinău: S. n., 2015, 736 p.
  5. Negru, Teodor. Dreptul muncii: Curs universitar. Chişinău: Labirint, 2010, 318 p.
Reclame

IN MEMORIAM victimelor Holocaustului


Biblioteca Publică de Drept aduce un omagiu de comemorare a victimelor Holocaustului, care ne face să reconsiderăm istoria umanității și a evoluției omului în speranța ca omenirea să nu admită repetarea acestui calvar.

Știați că… (Din istoria dreptului roman)


Din punct de vedere etimologic cuvântul Drept derivă din limba latină: directus sau dirigo care înseamnă orizontal sau vertical, direct, drept, în linie dreaptă. În limba latină, însă, cuvântul care corespunde substantivului drept era „ius care presupunea ideea de dreptate, de lege, de justețe și echitate.

În limbajul juridic termenul Lex desemna fie acordul de voință exprimat de două persoane fizice, situație în care el era sinonim cu acela de convenție, fie convenția încheiată între magistrat și popor, ceea ce exprima lato sensu noțiunea de lege.

Cuvântul Digeste este de origine latină și înseamnă „culegere”, „așezată după un anumit sistem”, iar cuvântul Pandecte  este de origine greacă și înseamnă „care conține totul”.

Testamentul roman era scris pe tăblițe de lemn și sigilat, încât conținutul său nu putea fi cunoscut decât după ruperea peceților martorilor care l-au sigilat.

Noțiunea de Familie a fost utilizată de romani cu trei sensuri. Familia desemna fie totalitatea bunurilor aflate în proprietatea unei persoane, fie totalitatea persoanelor aflate sub aceeași putere, fie totalitatea bunurilor și persoanelor aflate sub puterea șefului de familie.

Pater familias înseamnă șef de familie și nu tată de familie. Astfel, putea fi pater familia un bărbat necăsătorit sau chiar un copil, deoarece vechii romani înțelegeau prin termenul de familia atât un grup de persoane, cât și un grup de bunuri; copilul fără părinți era șef de familie în sensul că exercita dreptul de proprietate asupra unor bunuri.

Căsătoria la romani nu se putea încheia fără prezența soției: în schimb, se putea încheia fără ca soțul să fie de față.

Auguri era un colegiu de preoți pricepuți în interpretarea zborului păsărilor ca mod de a înțelege voința zeilor. Erau consultați înaintea oricărei acțiuni oficiale și puteau întrerupe ori anula orice decizie, dacă percepeau un anumit semn divin, cu două cuvinte: alio die (altădată).

Obligația apare ca instituție juridică în dreptul roman odată cu nașterea proprietății private și a claselor sociale. Inițial, în societatea gentilică, în cazul săvârșirii unui delict, sancțiunea aplicabilă era răzbunarea care a fost ulterior înlocuită de o înțelegere dintre păbugaș și delincvent prin care se stabilea o despăgubire. Deși inițial păgubașul îl ținea în lanțuri (de unde și denumirea de obligatio: ligare = a lega, ob = din pricina), acesta va fi eliberat într-o etapă următoare, însă cu constituirea unui gaj viu, un ostatic.

Dupa Legea celor XII Table (XII T IX. 3), judecătorul care lua mită era pedepsit cu moartea.

La sfârșitul Republicii Romane profesia de avocat a fost interzisă femeilor.

Bibliografie selectivă:

  1. Popa, Vasile. Drept privat roman. Bucureşti: All Beck, 2004, 392 p.
  2. Molcuţ, Emil. Drept roman. Ed. a 6-a. Bucureşti: Edit Press Mihaela, 2002, 342 p.
  3. Hanga, Vladimir. Instituţiile lui Iustinian = Iustiniani institutiones. Bucureşti: Lumina Lex, 2002, 340 p.
  4. Jakotă, Mihai Vasile. Drept roman. Vol. 2: în vol. Iași: Chemarea, s.a. 225-575 p.
  5. Murzea, Cristinel. Drept roman. Ed. a 2-a. Bucureşti: All Beck, 2003, 343 p.

10 decembrie – Ziua internațională a Drepturilor Omului – Expoziție de carte


             La 10 decembrie 1948, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a aprobat și a proclamat Declarația Universală a Drepturilor Omului. Cu acest prilej, Biblioteca Publică de Drept organizează o expoziţie de carte cu privire la Drepturile Omului în RM.

Bibliografie:

  1. Consiliul Europei: fișe de informare cu privire la drepturile omului. Chișinău: Biroul de Informare al Consiliului Europei în RM, 2006;
  2. Asociația „Promo-Lex”. Raport cu privire la situaţia drepturilor omului în Republica Moldova: Retrospectiva anului 2005. Chişinău: S.n., 2006;
  3. Respectarea drepturilor omului în Republica Moldova: Studii sociologice. Chişinău: Epigraf, 2004;
  4. Centrul pentru Drepturile Omului din Moldova. Manualul funcţionarului public în domeniul drepturilor omului. Chişinău: Arc, 2011;
  5. Centrul pentru Drepturile Omului din Moldova. Manualul funcţionarului public în domeniul drepturilor omului. Ed. a 2-a rev. și adăug. Chişinău: Arc, 2015;
  6. Racu, Sergiu; Grigoriu, Aurelia; Savciuc, Aliona. Drepturile omului şi problema dizabilităţilor : Reglementări internaţionale şi naţionale privind drepturile omului, destinat persoanelor cu dizabilităţi şi familiilor acestora: ghid. Chişinău: Cartier, 2011;
  7. Centrul pentru Drepturile Omului din Moldova. Rukovodstvo po pravam čeloveka dlâ gosudarstvennyh služaŝih. Ed. a 2-a rev. și adăug. Chişinău: Arc, 2015.

Când vine vorba de drepturi



Drepturile omului implică şi datoriile lui.

Tudor Arghezi

              Adesea auzim: Eu am dreptul să… ; eu am tot dreptul… De fapt, fiecare dintre noi, mai mult sau mai puțin, vrea să-și facă cunoscute drepturile sale. Și aceasta o fac într-un mod indirect sau direct.

              În realitate, ce drepturi avem și ce trebuie neapărat să știm despre drepturi? Or, în acest context, ne amintim de DECLARAȚIA UNIVERSALĂ A DREPTURILOR OMULUI, prima reglementare internațională – stabilită de Organizația Națiunilor Unite – a drepturilor de care ar trebui să se bucure orice ființă umană.

             Libertățile și drepturile omului sunt elemente fundamentale și primordiale în stabilirea unor legi ale unei țări. Orice ființă umană are dreptul la viață, la libertate și la securitatea persoanei sale. Orice om are dreptul la libertatea opiniilor și exprimării; acest drept include libertate a de a avea opinii fără imixtiune din afară, precum și libertatea de a căuta, de a primi și de a răspândi informații și idei prin orice mijloace și independent de frontierele de stat. Orice om are dreptul la libertatea gândirii, de conștiință și religie; acest drept include libertatea de a-și schimba religia sau convingerea, precum și libertatea de a-și manifesta religia sau convingerea, singur sau împreună cu alții, atât în mod public, cât și privat, prin învățătură, practici religioase, cult si indeplinirea riturilor. Orice ființă umană are dreptul la viață, la libertate și la securitatea persoanei sale. Trebuie să ne cunoaștem drepturile, pentru a putea fi revendicate.

                Iată câteva exemple de drepturi care ni se încalcă zi de zi:

  • pentru persoanele cu dizabilități locomotorii transportul în comun este practic inaccesibil;
  • discriminarea este încă un fenomen puternic perceput;
  • cele mai discriminate categorii de persoane sunt cele cu handicap, de etnie romă și femeile;
  • traficul de persoane, discriminarea romilor şi corupţia sunt cele mai grave fenomene care afectează drepturile omului;
  • dreptul la educaţie, la sănătate şi la o viaţă independentă, la autonomie sunt pricipalele drepturi ale copiilor care mai sunt încălcate, așa susțin experţii în drepturile copilului.

             Cele mai încălcate drepturi în Republica Moldova sunt: dreptul la muncă, la sănătate, la viaţă decentă, la egalitate şi nediscriminare, la integritate fizică şi psihică, susţin respondenţii unui studiu.

Dar dreptul de a fi cui îl datorăm?

http://www.educatiefaradiscriminare.ro/articole/ce-trebuie-neaparat-sa-stim-despre-drepturi/

http://subiecte.citatepedia.ro/despre.php?s=drepturile+omului

http://educatiecivica.ro/drepturi-libertati-si-indatoriri/

http://www.drepturicivile.ro/2015/09/18/ce-stiu-romanii-despre-drepturile-lor/