CAMPANIA DE COMUNICARE A ȘTIINȚEI, Ediția a IV-a la Biblioteca Publică de Drept


Fiecare ştiinţă posedă o individualitate proprie. Fiecare are un anumit domeniu pe care-l studiază. Dreptul studiază fenomenul juridic.

Mircea Djurava filozof și jurist român

Începând cu data de 10 noiembrie 2019 la Biblioteca Publică de Drept s-a dat start săptămânii „CAMPANIA DE COMUNICARE A ȘTIINȚEI, Ediția a IV-a” – o săptămână întreagă axată pe cunoaștere, inovare și performanță în domeniul dreptului. Pe parcursul săptămânii au avut loc activități tematice, au fost elaborate materiale de promovare și conectare a ştiinţei dreptului, dar nu numai, cu publicul larg.

Au fost organizate:

Știința înseamnă în primul rând – cunoaștere, în baza căreia fiecare merge mai departe: face teorie, practică sau știință aplicativă.

În momentul când vorbim despre ştiinţă, gândul ne duce la lucruri abstracte, totuşi, ştiinţa, mai ales știința dreptului, este motorul care conduce o societate înainte, de aceea trebuie să devină comunicativă. „Cunoaşterea ştiinţifică încă nu este o ştiinţă… Ştiinţa este prezentă acolo unde are loc procesul de creare a unor noi cunoştinţe”. Știința este ansamblu sistematic de cunoștințe despre natură, societate și gândire, o totalitate de cunoștințe dintr-un anumit domeniu al cunoașterii.

Întâlnire cu Vadim Cheptănaru – jurnalist, realizator și moderator al talk-show-ului.

Sistemul științelor juridice este un subsistem al sistemului științelor sociale care cercetează realitatea juridică a societății. Ca exemplu poate servi știința juridică: dreptul civil, dreptul penal etc. Știința dreptului are o istorie proprie a cărei particularitate principală constă în aceea că este  o istorie integrată și nu doar conexa istoriei statului; știința despre drept și știința despre stat nu pot fi separate, tot așa cum statul și dreptul nu pot fi înțelese decât în organică legatură sau interdependență. Sistemul științelor juridice este ansamblul științelor sociale care cercetează sistemul juridic al societății (economie, politică, drept). Ca orice știință și știința dreptului se realizează în efortul cunoașterii cu noțiuni, definiții, concepte: norma de drept, lege, act normativ, fapt ilicit, răspundere juridică, raport juridic, subiect de drept, contravenții și multe altele. Cu alte cuvinte, dispune de un aparat conceptual propriu. Spre deosebire de celelalte științe –  știința dreptului aplică noțiunea de lege sau legitate într-un înțeles propriu. Dacă în sfera știintelor naturii prin lege sau legitate se înțelege esența fenomenului care trebuie descoperit, cunoscut și utilizat în scopuri umaniste și ale progresului, în sfera științelor juridice „legea” exprimă norma de drept, norma obligatorie instituită și aplicată de organele competente ale statului sau, altfel spus, legea este izvorul de drept cu cea mai înaltă forță juridică.

Lecția publică: ULEIURILE ESENȚIALE CU GRAD TERAPEUTIC. Expert prezentator: Mădălina Raluca Nitu – essentials Oils Mentor, doTERRA Essential Oils, USA

Știința dreptului ocupă un loc bine determinat în vastul tablou al științelor sociale, datorită specificității obiectului său de cercetare care este realitatea juridică ca parte componentă a realității sociale.

Expoziţia: „Istoria Filosofiei în lume”

Complexitatea universului juridic a impus încă de la începuturile istoriei o structurare a eforturilor de cercetare a acestuia, o repartizare a rolurilor în raport de necesitatea construirii unui tablou generalizat. Dreptul trebuie studiat din perspectiva globală, ca un sistem închegat; din perspectiva istorică, drept un fenomen într-o continuă evoluție corelată cu realitațile istorice; precum și dintr-o perspectiva structurală.

Știința este o totaliate de cunoștințe formate în urma unor observații, curiozități, informații, experimentării și gândirii cu scopul de a explica sau preîntâmpina unele acțiuni. Cuvântul ştiinţă deseori descrie orice domeniu de studiu sistematic sau cunoştinţele căpătate în urma acestui studiu.

Olga MUNTEANU, bibliotecar, BPD

Ziua Independenței Republicii Moldova


„Republica Moldova este un stat suveran, independent și democratic, liber să-și hotărască prezentul și viitorul, fără niciun amestec din afară, în conformitate cu idealurile și năzuințele sfinte ale poporului în spațiul istoric și etnic al devenirii sale naționale.”

Ziua Independenței este ziua națională a Republicii Moldova, în care se sărbătorește adoptarea Declarației de Independență față de Uniunea Sovietică în 1991. Ziua Independenței este celebrată anual, în data de 27 august.

Proclamarea independenţei Republicii Moldova în 1991 a constituit urmarea unui proces complex. În iunie 1988, la Chişinău s-a reunit un grup de intelectuali moldoveni care a pus bazele unui grup de iniţiativă pentru susţinerea democratizării. Acum 24 de ani, pe 27 august 1991, în urma puciului de la Moscova, Republica Moldova şi-a declarat independenţa „având în vedere trecutul milenar al poporului nostru şi statalitatea sa neîntreruptă în spaţiul istoric şi etnic al devenirii sale naţionale”, aşa cum se menţionează în Declaraţia de Independenţă.

Acest eveniment a fost precedat de adoptarea Declaraţiei de suveranitate, la 23 iunie 1990, şi de neparticiparea, în ciuda presiunilor, la referendumul asupra menţinerii URSS, pe data de 17 martie 1991.

Cu toate acestea, drumul spre obţinerea independenţei faţă de URSS a fost unul complex, fiind marcat de manifestări civile, iar rezultatul final întârziind din cauza activiştilor proruşi din stânga Nistrului sau adepţilor Partidului Comunist. Deşi a existat o dorinţă enormă de menţinere a Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti în componenţa URSS, succesul mişcărilor naţionale de la sfârşitul anilor ’80 ai secolului trecut a fost incontestabil.

„În calitatea sa de stat suveran şi independent, Republica Moldova ADRESEAZĂ Organizaţiei Naţiunilor Unite cererea de a fi admisa ca membru cu drepturi depline în organizaţia mondială şi în agenţiile sale specializate; DECLARĂ că este gata să adere la Actul final de la Helsinki şi la Carta de la Paris pentru o nouă Europă, solicitînd, totodată, să fie admisă cu drepturi egale la Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa şi la mecanismele sale; CERE Guvernului Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste să înceapă negocieri cu Guvernul Republicii Moldova privind încetarea stării ilegale de ocupaţie a acesteia şi să retragă trupele sovietice de pe teritoriul naţional al Republicii Moldova”, se menţionează în Declaraţia de Independenţă.

La câteva ore de la istoricul moment, România recunoaşte oficial independenţa Republicii Moldova. La 21 decembrie 1991, Republica Moldova semnează actul de constituire a Comunităţii Statelor Independente, iar în anul 1992 Republica Moldova devine stat-membru al Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Documente:

Monitorul Oficial HOTĂRÎRE Nr. 695 din  27.08.1991 privind declararea zilei de 27 august sărbătoare naţională a Republicii Moldova. Pornind de la semnificaţia istorică a zilei de 27 august, zi în care Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Declaraţia de independenţă a Republicii Molova, de la aspiraţiile seculare ale poporului, exprimate de către el în mod unanim la Marea Adunare Naţională din 27 august 1991 Parlamentul Republicii Moldova

h o t ă r ă ş t e:

1.Ziua de 27 august se declară Zi a Independenţei şi sărbătoare naţională a Republicii Moldova.

2. Ziua de 27 august se declară zi de odihnă.

Marea Adunare Naţională s-a organizat la 27 august 1991, care a impus Parlamentului votarea nominală a Declaraţiei de Independenţă. Ziua de 27 august a fost aleasă şi pentru a coincide cu 27 august 1989, atunci cînd a avut loc Prima Mare Adunare Naţională care a lansat dezideratul suveranității și independenței. Pe 27 august 1989 participă aproximativ 750.000 de oameni care cer declararea limbii române ca limbă de stat în RSSM şi trecerea la grafia latină. Sub presiunea străzii, Sovietului Suprem din RSSM adoptă la 31 august 1989 legile privind declararea ca „limbă de stat” a limbii moldoveneşti şi recunoaşterea unităţii lingvistice dintre limba română şi cea moldovenească, fiind stipulată trecerea de la alfabetul chirilic la alfabetul latin. Iar manifestaţiile din august 1991 au culminat cu declararea Independenţei.

Declaraţia de Independenţă a fost semnată de 278 deputaţi din 380 de parlamentari aleşi nominal, conform circumscripţiilor. În urma declarării independenței,  Republica Moldova a devenit un stat suveran şi independent.

Bibliografie:

Articole:

1. Adevărul Moldova. Cum şi-a obţinut independenţa Republica Moldova, cerând retragerea trupelor sovietice de pe teritoriul său.  În:  Ziarul adevărul. ro. 27 august 2015.

2. GALBEN, Dorin. Independența Republicii Moldova – între mândrie și eșec. În: Timpul. 27 august 2017.

Ziua internațională de comemorare a comerțului cu sclavi și a abolirii acestuia


La 23 august, începând din 1998, în fiecare an, se marchează Ziua internațională de comemorare a comerțului cu sclavi și a abolirii acestuia.

   Ziua internațională de comemorare a comerțului cu sclavi și a abolirii acestuia a fost instituită de Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO), în cadrul celei de-a 29-a sesiuni a Conferinței Generale de la Paris, din noiembrie 1997, prin Rezoluția 29/C/40. S-a ales data de 23 august, pentru că în noaptea de 22 spre 23 august 1791, în Santo Domingo, care, la vremea aceea cuprindea Haiti și Republica Dominicană, a avut loc insurecția care a condus la eliminarea comerțului transatlantic cu sclavi. În plus, această dată aduce un omagiu rezistenței istorice care a condus la crearea primului stat independent al negrilor, Republica Haiti.

   Dintre diversele zone în care s-a practicat sclavia, Comerțul transatlantic cu sclavi este considerat unul dintre cele mai lungi fenomene (patru secole, secolele XVI-XIX).

   Comerțul transatlantic cu sclavi a implicat transportul de către negustorii de sclavi a unor robi africani, în general în cele două Americi.

   Portughezii au fost primii care s-au implicat în comerțul transatlantic cu sclavi în secolul al XVI-lea. În 1526, portughezii au realizat primul transport de sclavi africani destinați Braziliei. Ulterior alte țări europene le-au urmat exemplul.

Cele mai importante națiuni implicate în comerțul cu sclavi, în ordinea volumului acestui comerț, au fost Imperiile  Portughez,  Britanic, Francez,  Spaniol și Olandez.

   Au existat opt zone principale utilizate de europeni pentru cumpărarea și expedierea sclavilor în vest.

   Numărul africanilor înrobiți și vânduți în Lumea Nouă a variat de-a lungul întregii perioadei de existență a acestui comerț. Din punct de vedere al distribuției sclavilor din regiuni de activitate, anumite regiuni au asigurat un flux de slavi mai mare decât altele.

Aproximativ 1,2 – 2,4 milioane de africani au murit în timpul transportului spre Lumea Nouă. Mulți sclavi au murit și după ce au ajuns la destinație. Numărul celor morți în timpul raidurilor de procurare a robilor a rămas necunoscut, dar numeroși autori consideră că a fost egal sau chiar mai mare decât al celor care au supraviețuit și au fost vânduți ca sclavi. Natura sălbatică a comerțului a condus la distrugerea oamenilor și culturilor lor. Cifrele citate mai jos nu includ și pierderile de vieți omenești din rândurile sclavilor ca urmare a extenuării, bolilor sau în timpul revoltelor. Estimările făcute dau o cifră de 12 milioane de sclavi care au intrat în traficul de sclavi transatlantic între secolele XVI și XIX, din care cam 1,5 milioane au murit la bordul vaselor de transport. Aproximativ 10,5 milioane de sclavi au ajuns în America. În afară de sclavii care au murit în timpul transportului pe mare, mulți alți africani au murit în timpul raidurilor pentru capturarea lor și în timpul marșurilor forțate către porturile de îmbarcare a robilor.

Deși, sclavia a fost interzisă în toată lumea, ea continuă să existe și în prezent. Una dintre cele mai crude forme ale sclaviei contemporane este Traficul de Ființe Umane. 

Traficul de ființe umane a devenit actualmente un fenomen universal ca o consecință a crizelor social-economice mondiale, ceea ce adus la internaționalizarea lui sub aspectul negativ. În prezent, traficul de ființe umane a cuprins întreaga lume și are loc transferul de la regiunile defavorizate către cele prospere. Aceste fapte, au devenit un virus global care trebuie combătut la nivel universal, regional și național. Rapoartele organizațiilor de apărare a drepturilor omului definesc sclavii moderni drept contemporani ai noștri care muncesc fără a fi plătiți, sunt ținuți captivi sub amenințarea violenței și sunt obligați să ducă o viață de mizerie. În toate țările, numărul sclavilor la nivel mondial este îngrijorător: se estimează că este vorba despre 27 milioane de oameni.

   Cei mai mulţi sclavi din lume trăiesc în India, unde 14 milioane de oameni, adică peste 15% din populaţia ţării, au statut de adevăraţi sclavi. Pe locul doi la numărul de sclavi este China, unde trăiesc aproape 3 milioane de sclavi, lista ruşinii fiind urmată în ordine descrescătoare de Pakistan cu 2,1 milioane de nefericiţi, Nigeria, Etiopia, Rusia, Thailanda, Congo, Myanmar şi Bangladesh.

Numai prin eforturi comune pot fi depășite pericolele acestui flagel uman.

Bibliografie:

  1. Academia „Ştefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova. Probleme actuale privind combaterea traficului de femei : (Materialele conferinţei științifico-practice internaționale,2-3 iunie 2011).- Chișinău : Academia ”Ștefan cel Mare”, 2011.- 262 p. ISBN: 978-9975-935-88-3.
  2. BUTNARU, GHEORGHE. CARACTERIZARE CRIMINOLOGICĂ ŞI JURIDICO-PENALĂ A TRAFICULUI DE FIINŢE UMANE.- CHIȘINĂU, 2008.- 158P. ISBN: 978-9975-9679-7-6.
  3. Academia „Ştefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova. Prevenirea şi combaterea crimelor trnsnaţionale: problemele teoretice şi practice.- Chișinău, 2005.- 399p. ISBN: 9975-935-89-3.

Surse online:

https://ro.wikipedia.org/wiki/Comer%C8%9Bul_transatlantic_cu_sclav>

https://www.descopera.ro/cultura/13386679-omul-exploatat-de-om-sclavia-din-zilele-noastre

Vera Pavlov, bibliotecar

GHEORGHE AMIHALACHIOAIE – jurist, deputat în primul Parlament al RM, semnatar al Declaraţiei de Independenţă


  • Gheorghe Amihalachioaie

Gheorghe Amihalachioaie, jurist specializat în domeniul dreptului penal, drepturilor omului, dreptului proprietății intelectuale, concurenței, contractelor civile, comerciale; politician, deputat în primul Parlament al RM, semnatar al Declaraţiei de Independenţă;

Gheorghe Amihalachioaie, este născut în anul 1949, , Molnița. La data de 1 iunie d-lui împlinește frumoasa vîrstă de 70 de ani. Îi adresăm cele mai calde şi sincere urări de sănătate, viaţă lungă, precum şi noi realizări pe plan profesional și noi succese în viitor.

Este un jurist și politician din Republica Moldova, care a fost deputat în primul Parlament ales democratic (1990-1994) în Republicii Moldova,[1] semnatar al Declarației de independență a Republicii Moldova.

În 1996 a fost ales președinte al Baroului Avocaților, iar în 1999 și președinte al Uniunii Avocaților din Moldova. Din 27 decembrie 2002 este preşedinte al consiliului Baroului Avocaţilor din Republica Moldova şi reales în aceeaşi funcţie la Congresul Avocaţilor din 2007. Dumnealui  a deținut timp de nouă ani (23 februarie 1996  până în 26 iunie 2015) funcția de președinte al Uniunii Avocaților din RM.  Apărătorul recunoaște că notorietatea unui avocat se obține prin muncă asiduă prin inteligență și prin comportament adecvat față de partea adeversă a cazului. Activează în calitate de avocat din 1 august 1976 pînă în prezent, fără a întrerupe această activitate nici pentru o singură zi.

În 2004 a devenit vicepreședinte al Uniunii Centriste din Moldova.

După alegerile din 29 iulie 2009, a părăsit Uniunea Centristă și împreună cu alți aproximativ 40 de deputați din primul Parlament (1990-1994) a aderat la Partidul Liberal Democrat din Moldova.[2]

Pe parcursul anilor de activitate în calitate de avocat , Gheorghe Amihalachioaie s-a remarcat prin numeroase dosare câștigate în instațele naționale și internaționale. Este cunoscut pentru faptul că și-a apărat propria cauză la CEDO, care, la 20 aprilie 2004, i-a dat câștig de cauză în dosarul „Amihalachioaie v. Republica Moldova”, după ce Curtea Constituțională a Republicii Moldova a decis aplicarea unei amenzi pentru insulta adusă în presă vizavi de o hotărâre a Curții Constituționale. Este unicul caz din Republica Moldova când Curtea Constituțională a fost apelată la CEDO și-a pierdut procesul, fiind recunoscută că a încălcat dreptul fundamental al omului la libertatea expresiei – art.10 al Convenției.

Este preocupat de creșterea încrederii publice în justiție. Mai este convins că doar atunci cînd fiecare persoană își va cunoaște nu numai drepturileși libertățile proprii, dar și numeroasele obligațiuni, interdicții, aplicabile magistraților, societatea va putea sancționa nerespectarea acestora, fiindcă o hotărîre judecătorească nedreaptă reflectă întotdeauna încălcarea legii.

Distincții:

Publicații:

  1. AMIHALACHIOAIE, Gh. Cauza Amihalachioaie versus Republica Moldova. – Chișinău: Sirius, 2005. – 312 p.

2. AMIHALACHIOAIE, Gh. ș. a. Codul Deontologic al Mediatorului în Republica Moldova (CDMRM) . – Chişinău : [S. n.], 2004. – 16 p. – (Medierea în cauzele penale).

3. Avocatura e cea mai subtilă diplomaţie : Interviu cu Gheorghe Amihalacioaie, preşedintele Prezidiului Colegiului avocaţilor din R. Moldova /Consemnare Maria Saharneanu.

4. Legea Republicii Moldova „Cu privire la avocatură” nr. 1260-XV din 19.07.2002 (comentarii) / Gheorghe Amihalachioaie, Vitalie Rusu, Stela Gavajuc În: Avocatul poporului. – 2014. – Nr. 10-12. – P. 3-33; red.: Maria Hadârcă . ─ Chişinău[sn], [sa] , 30 p

Nicolae Andronic – om politic din Republica Moldova


Nicolae Andronic s-a născut la 13 mai 1959, în satul Cotiujenii Mari, raionul Șoldănești, RSS Moldovenească, într-o familie de intelectuali. În anul 1981 a absolvit Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova, obținînd titlul de Doctor în drept.

În anii 1981-1986 activează în calitate de stagiar, anchetator la Procuratura. În 1986 a lucrat în calitate de referent superior, secția juridică, aparatul Prezidiului Sovietului Suprem al RSSM. În anii 1990-1992 activează în calitate de consultant superior în aparatul Parlamentului Republicii Moldova.

În anul 1989 este membru al comisiei pentru elaborarea proiectelor de lege privind limbile vorbite pe teritoriul Republicii Moldova. În anii 1990-1998 este deputat în Parlamentul Republicii Moldova. În 1994 exercită funcția de vicepreședinte al Parlamentul Republicii Moldova. În 1993-1994 activează în calitate de președinte al comisiei pentru reforma judiciară și de drept și vicepreședinte al comisiei de redactare a noii constituții.  La 22 mai 1998 este numit în funcția de viceprim-ministru în Guvernul Ion Ciubuc (2), apoi în 1999-2000 deține funcția de prim-viceprim-ministru în Guvernul Ion Sturza. În 2004 a fost ales în funcția de președinte al Partidul Țărănesc Creștin Democrat din Moldova, care apoi a fost redenumit în Partidului Popular Republican.

Decorat cu:

Cărți publicate

  • „Opt ani în Parlament”
  • „Suveranitatea de Stat a Republicii Moldova”
  • „Cotiujenii Mari”