Conferinţa naţională „Discriminare şi respect – dimensiunea celor doua extreme”


În ziua de 8 decembrie anul curent, în incinta Bibliotecii Publice de Drept,  a avut loc o conferinţă pe tema: „Egalitatea în drepturi şi non-discriminare”, organizată cu ocazia apropierii Zilei Internaţionale a Drepturilor Omului (10 decembrie).

La conferinţă au participat – Carolina Bagriu (moderator), Olga Bulmaga (şefa secţiei politici nediscriminare) şi în jur de 20 de studenţi/masteranzi de la facultăţile de drept din Universităţile din Chişinău.

Î1604371_807071079339269_8563780652080255290_nn primul rând s-a vorbit despre rolul Consiliului pentru prevenirea şi eliminarea discriminării şi asigurarea egalităţii din RM. Acest consiliu este o autoritate publică autonomă, cu statut de persoană juridică de drept public, instituită prin Legea nr. 121 privind asigurarea egalităţii din 25 mai 2012, membrii căruia sunt numiţi de Parlamentul Republicii Moldova. Acest consiliu examinează toate plângerile prin care se comunică despre un presupus act de discriminare, în conformitate cu Art. 1 şi 2 al Legii nr. 121 privind asigurarea egalităţii. Pe parcursul conferinţei diferiţi studenţi-masteranzi de la diferite universităţi din Chişinău au prezentat pe rând câte o lucrare/cercetare pe tema de mai sus. Aceste lucrări vor fi publicate mai târziu într-un buletin informativ.

Temele abordate în această conferinţă sunt următoarele:

Definiţia discriminării: şi anume tratarea inegală a diferitor minorităţi, de tip etnic, rasial sau pe bază de vârstă, gen, dizabilitate, religie sau avere.S-a menţionat existenţa articolului 16 din Constituţia RM care proclamă

1622011_807071086005935_7948545145212142632_negalitatea tuturor acestor categorii în faţa legii. S-a definit de asemenea termenul de xenofobie şi anume teama faţă de ceva străin. Totuşi, situaţia din RM prezintă probleme, căci sunt semnalate abuzuri la acest capitol.

Cercetare criminologică a infracţiunii de încălcare a egalităţii dintre persoane. Cercetarea este făcută pe baza unui sondaj de opinii care estimează că o parte din societate nu beneficiază de dreptul egalităţii. Este menţionat articolul 176 din Codul Penal care defineşte noţiunea de discriminare. Se menţionează despre personalitatea infractorului de încălcare a egalităţii în drepturi care, conform cercetării, se întâlneşte printre angajatori, medici, poliţie, vânzători, profesori sau funcţionari ai administraţiei publice. În ciuda numărului redus de dosare, numărul încălcărilor este la un nivel înalt.

1800389_807071359339241_3197636119320189279_nInfracţiunea de îmbogăţire ilicită. Se menţionează articolul 46, aliniatul 3 din Constituţia RM, care defineşte prezumţia caracterului ilicit al proprietăţii. Se discută despre problema combaterii corupţiei. Împotriva ideii de îmbogăţire ilicită se aduce în faţă argumentul respectării drepturilor egale în ceea ce priveşte averea.

Cadrul autohton în privinţa nediscriminării. Se menţionează 122 de recomandări ale ONU pentru RM, dintre care 27 sunt cu referire la cadrul legal al nediscriminării. Se semnalează imperfecţiunea legii la acest capitol şi în concluzie legislaţia necesită a fi modificată.

Aspecte juridice privind asigurarea accesului egal la educaţie. Aici se enumeră conferinţele şi convenţiile internaţionale privitor la asigurarea dreptului egal la educaţie în lume. Totuşi fenomenul discriminării în educaţie persistă în ciuda faptului că accesul egal la educaţie este reglementat în legislaţie.

Dreptul la viaţă,  protejat în special de Codul Penal şi de Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Se discută despre dezbaterea: dreptul la viaţă a fătului din momentul concepţiei vs. dreptul la avort. În Franţa şi Polonia, de exemplu, fătul înainte de naştere este considerat o persoană cu drepturi depline şi egale la viaţă.

Problematica discriminării în mediul rural. Se menţionează că persoanele care au simţit pe pielea lor discriminarea nu-şi prea cunosc drepturile.

Anunţurile discriminatorii. Aici se discută în ce măsură autorii anunţurilor de angajare trebuie să ia în calcul dreptul egal la muncă.

Problematica discriminării persoanelor cu dizabilităţi în RM. Atât cadrul legislativ, cât şi cadrul practic de aplicare a legilor trebuie să fie îmbunătăţit în acest

10013561_807248062654904_5883666362703135865_n
Carolina Bagriu şi Silvia Antufiev

sens. Reforme trebuie făcute în domeniul dreptului de a vota a persoanelor cu dizabilităţi, dreptul la transportul public sau dreptul la angajare.

Conferinţa s-a sfârşit cu semnarea unui acord de colaborare dintre moderatorul Carolina Bagriu şi directoarea Bibliotecii Publice de Drept „B. P. Haşdeu” – dna Silvia Antufiev, în vederea unei activităţi de colaborare viitoare cât mai prodigioasă.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.