Ziua de 2 aprilie a fost “Ziua Faptelor bune în Moldova”, aceasta fiind evidentă prin diversele imagini demonstrative care au apărut pe Internet. În această zi, persoanele bune, care au avut ceva de oferit, s-au mobilizat şi au oferit timp, dragoste, ajutor şi zâmbete oamenilor din jur. Ziua faptelor bune este o mișcare globală, ce unește oameni care fac sau tind a face fapte bune, eveniment ce a fost organizat pentru prima dată în anul 2007, de către o femeie de afaceri, Shari Arison, împreună cu organizația non-profit ”Ruah Tova”, care este membru al ”Arison Family Foundation Ted Foundation”, filială filantropică a companiei ”Arison Group”.
Această zi ne-a bucurat cu un program interesant la Biblioteca Publică de Drept, care a propus spre discuţie tema: „Tinerii şi lupta împotriva discriminării”. Această discuţie publică a avut drept scop sensibilizarea şi informarea oamenilor cu privire la existenţa diverselor cazuri de discriminare în Republica Moldova şi îndemnarea spre o atitudine pozitivă şi egală faţă de semenii noştri.
A fi mai bun nu înseamnă doar a dona nişte bani sau a ajuta pe cineva, să nu te consideri superior, să nu jigneşti pe cineva, să nu înjoseşti, înseamnă să te consideri egal, deopotrivă cu ceilalţi oameni.
Discuţia publică a fost coordonată de reprezentanţii Clubului Ecologiştilor al LTM, care au cuprins foarte bine esenţa noţiunii de discriminare, specificând că aceasta reprezintă “tratarea inegală a indivizilor egali”.
Moderatorii au făcut apel la metode interactive de prezentare a informaţiilor, implicând direct pe fiecare participant la discuţie. Metode ca jocurile de rol, brainstorming, discuţii în grup, analiza imaginilor, argumentarea unor situaţii etc., au făcut discuţia interesantă şi provocatoare pentru utilizatori, lăsându-se purtaţi de valul comunicării timp de două ore.
De asemenea, în cadrul dicuţiei au fost specificate tipurile de discriminare socială care sunt: negativă şi pozitivă, directă şi indirectă. Vorbind despre formele de discriminare socială evidenţiem că acestea sunt: etnie, rasă, orientare sexuală, gen, vîrstă, religie, statut economic, stare civilă şi dizabilităţi. Fiecare formă de discriminare a fost explicată prin prezentarea unor exemple concludente, care au făcut perceperea acestora mult mai uşoară.
În concluzie, a fost afirmată importanţa egalităţii dintre oameni, care este explicată prin Legea nr. 121 din 25.05.2012 cu privire la asigurarea egalităţii. În cazul în care tu sau altcineva din jurul tău este discriminat în vreun fel, ia iniţiativă şi nu fi indiferent, apelează gratuit şi confidenţial la Linia Nediscriminare 0-8003-8003.
Braga Feodosia