Pedepse și sancțiuni pentru încălcarea regimului de carantină în alte țări


În Italia, în martie, pedeapsa pentru încălcarea carantinei a fost de 206 euro. Guvernul italian și-a dat seama repede că doar așa poți convinge oamenii să nu stea într-o cafenea, să nu se plimbe pe străzi, să și să se sărute cu prima persoană pe care au întâlnit-o, chiar dacă este plăcut. Amenda aici se majorează la 3 mii de euro pentru cei care părăsesc casa sau evadează din spital, cei care sunt infectați și pot răspândi infecție – până la 12 ani de închisoare.

În Elveția, totul este scump, de aceea s-a decis că amenda esta 1.500 de euro. Pentru elvețieni, acest lucru nu este prea mult, dar sunt disciplinați  și respectă.

Spania a interzis călătoriile cu mașini particulare. Se amendează cu 600 euro – dacă nu poți explica pentru ce ești în stardă, dacă nu ai document, că locuiești aproape etc. Dacă la momentul de amendare persoana manifestă agresiune sau își exprima dezacordul, poliția spaniolă dublează amenda – 1200 de euro. Neprezentarea documentelor este pedepsită cu amendă de la 601 la 30 de mii de euro șau arest pentru o perioadă de la 3 luni la un an.

În Nigeria – până în prezent au murit 40 de persoane din cauza coronavirusului. Poliția a împușcat 18 persoane, care au încălcat regimul!!!

În Franța achiți 135 de euro dacă ești prins în locuri publice interzise. Dacă ai mers la o plimbare fiind infectat cu coronavirus – un an de închisoare și o amendă de 15 mii de euro, în baza articolului „amenințare pentru viața altora”.

În Austria, pedeapsa financiară pentru neascultare merge și ea la o sumă bunicică – 3600 de euro. Norvegia consideră că pentru încălcarea regulilor de conduită în timpul unei epidemii, trebuie să plătești 1800 de euro sau vei fi arestat timp de 15 zile.

În Emiratele Arabe Unite – cei care nu au respectat carantină de 14 zile de la sosirea dintr-o altă țară sau suspectați de coronavirus sunt amenințați cu cinci ani de închisoare și amenzi de la 13 mii de dolari la 27 de mii.

În Australia, mărimea amenzilor pentru încălcarea regulilor de conduită în condițiile coronavirusului, fiecare stat a stabilit amenzi de la 7.730 USD la 30 mii dolari.

Coreea de Sud a stabilit amenzi aproximativ 7 mii de euro sau 1 an de închisoare.

În India – doi ani de închisoare, iar pentru încălcarea carantinei – ștampilarea tuturor care se presupune că sunt izolați. Un mod convenabil – de departe poți vedea „etichetatul.

Rusia a stabilit amenzi pentru cei care infectează pe alții cu un coronavirus, de la aproximativ 6 la 12 mii de euro.

În SUA – amenda e de5 mii de dolari. Dar dacă persoana se comportă sfidător cu un polițist și spune că pur și simplu merge la magazin prin parc și chiar rezistă forțelor de ordine, poate fi trimisă la închisoare pentru 90 de zile.

În România, conform datelor recente, aproximativ 200 de mii de cetățeni au fost amendați de la 400 la 4 mii de euro pentru diferite tipuri de încălcări în carantină.

Un comentariu

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.