Proiect de hotărâre a Guvernului
Măsura respectivă este o normă cu caracter temporar, fiind aplicabilă pînă la data de 31 decembrie 2022. Prevederile proiectului de hotărâre nu se vor aplica asupra funcțiilor pentru care, la data aprobării hotărârii, au fost anunțate concursuri.
Cheltuielile de personal în instituțiile bugetare în 2022 va fi de peste 20,7 miliarde lei, cu 1,5 miliarde lei (cu 5,9 %) mai mult față de cheltuielile aprobate pentru anul 2021. Aceasta are loc în rezultatul majorării claselor de salarizare a șoferilor din cadrul tuturor unităților bugetare, a cadrelor didactice din cadrul structurilor de asistență psihopedagogică, a judecătorilor Curții Constituționale și a plății compensatorii persoanelor, a căror salariu lunar a fost mai mic decât 3100 lei.
Potrivit proiectului, semnat de ministrul finanțelor Dumitru Budianschi, implementarea acestor măsuri în 2022 este posibilă doar cu condiția stabilirii unui regim strict de utilizare a cheltuielilor publice. În condițiile constrângerilor financiare, pentru susținerea în continuare a reformelor sectoriale și administrative, este necesară raționalizarea cheltuielilor de personal în sectorul bugetar în întregime, pentru a direcționa resursele economisite în urma reorganizărilor structurale și optimizării numărului de personal din sectorul bugetar spre majorări salariale.

Unitățile administrativ-teritoriale, autoritățile publice independente și Casa Națională de Asigurări Sociale vor suspenda încadrarea personalului în funcțiile vacante.
Se menționează, că în total, încadrarea se suspendă pentru 7 859 de unități vacante.
A republicat asta pe Mihai Crețu 🇷🇴 și a comentat:
Unitățile administrativ-teritoriale, autoritățile publice independente și Casa Națională de Asigurări Sociale vor suspenda încadrarea personalului în funcțiile vacante.
ApreciazăApreciat de 1 persoană