Grigore Gafencu – o personalitate de excepţie a diplomaţiei române


La 30 ianuarie 2022 se împlinesc 130 de ani de la naşterea lui Grigore Gafencu, avocat, jurnalist, om politic, scriitor, unul dintre cei mai mari diplomaţi români din istorie (n. 30 ianuarie 1892, Bucureşti, România – d. 30 ianuarie 1957, Paris, Franţa)

„Peste hotarele ţării, nimeni altul nu avea faima şi prestigiul lui Gafencu. Nu reprezenta numai ceea ce ne-am obişnuit să numim «interesele» româ­neşti, ci şi pe ale vecinilor noştri. Era purtătorul de cuvânt, ascultat şi respectat, al tuturor neamurilor asuprite de dincolo de cortina de fier şi era, în acelaşi timp, un «european», în sensul că înţelesese, de mult, că atât pentru noi cât şi pentru celelalte popoare europene, singura soluţie era federalizarea Europei.”

(Mircea Eliade. Elogiul lui Grigore Gafencu, „Românul”, febr.-iulie 1957, după Grigore Gafencu, Politica în exil: 1942-1957)

Grigore Gafencu s-a născut la 30 ianuarie 1892 în or. București. Grigore Gafencu provenea dintr-o familie de boieri din Moldova. Bunicul sãu era de origine scoțianã, iar familia se înrudea cu familii nobiliare din Basarabia, Bucovina și Polonia. Și-a făcut studiile mai întâi în ţară, apoi în Elveția – dreptul şi relaţiile internaţionale, obţinând apoi doctoratul în drept la Universitatea Sorbona din Paris (1914).

În timpul Primului Război Mondial s-a înrolat în armata franceză şi a fost decorat pentru actele de vitejie săvârşite ca locotenent de aviaţie pe frontul românesc. A fost distins cu ordinul militar „Mihai Viteazul“ pentru reușita zborului sau din Paris la Iași peste liniile germano-turco-bulgare.

După războia a înființat agenția de știri Orient-Radio, înfiinţează ziarul Timpul familiei care, tradus în limba franceză, a fost distribuit în mai multe ţări, a fost fondator al publicației Revista vremii.  În 1924, a devenit redactor și editor la Argus, o revistă economică de top, iar în anii 1930 a fondat Timpul, care a devenit în scurt timp principalul cotidian al Bucureștiului. 

Cariera politică şi-a început-o ca membru al Partidului Naţional Ţărănesc, pe ale cărui liste a fost ales deputat, alături de Petre Andrei, Mihail Ghelmegeanu, Mihail Ralea s.a. În 1928, ca membru al Partidului Național Țărănesc, a fost ales în Parlamentul României și a ocupat diverse posturi la nivel de cabinet. La vârsta de 32 de ani este ales deputat în Camera Deputaţilor şi funcţionează ca adjunct al ministrului de externe, în guvernul Maniu. La 22 decembrie 1938 a fost numit ministru de externe. În această calitate a militat pentru menţinerea neutralităţii României, pentru păstrarea unui echilibru între Germania şi U.R.S.S. Timp de doi ani a încercat să asigure neutralitatea României, prinsă între Germania şi Uniunea Sovietică. Datorită străduinţelor sale, la 13 aprilie 1939, România primeşte garanţiile Angliei şi Franţei, care însă nu au fost respectate. A fost acreditat ca ministru plenipotențiar la Moscova. Datorită orientării României spre Germania, locul său a fost luat de Ion Gigurtu, Gafencu fiind trimis ca ministru al României la Moscova, funcţie în care a rămas până în momentul în care România a intrat în război alături de Germania.

A demisionat la 30 mai 1940 – după o activitate extrem de roditoare a politicii externe romanești, motivându-si retragerea prin schimbarea raportului de forte internaționale în urma victoriilor germane în vest – anexarea Ardealului de nord de către Ungaria, în urma Dictatului de la Viena, precum şi a Basarabiei, nordului Bucovinei şi a Ţinutului Herţei de către Uniunea Sovietică în 1940. Grigore Gafencu pleacă din România şi se stabileşte la Geneva în Elveţia.

Soldat în slujba țării – așa l-a numit Nicolae Iorga în 1940, când, ne împărtășind noua orientare în politica externa a țării impusa de regele Carol al II-lea, si-a dat demisia din fruntea diplomației romanești. Grigore Gafencu si-a însușit cu mândrie aceasta caracterizare a marelui istoric si s-a comportat ca un soldat în timpul misiunii la Moscova. La 24 iunie, în cadrul ultimei întrevederi pe care a avut-o cu V. M. Molotov, ministrul de externe sovietic, Grigore Gafencu i-a declarat demnitarului sovietic: “Nu pot avea față de evenimentele de azi, pe care numai istoria le va putea judeca, decât o atitudine de diplomat, adică de soldat al tarii mele”. Soldat s-a considerat si a acționat ca un luptător în slujba tarii si pentru binele ei după 1941, în anii în care s-a aflat departe de țară. Astfel, în anii războiului se află în Elveția, păstrând legătura atât cu Guvernul Român, cat si cu opoziția, dând si unora si altora informații si sfaturi extrem de valoroase, care aveau drept scop salvarea țării.

În timpul războiului a fost contactat de guvernul britanic fiind un element de legătură între cercurile politice londoneze şi rezistenţa românească. A avut întâlniri cu reprezentanţi ai statelor aliate în vederea scoaterii României din război.

Grigore Gafencu a continuat activitatea publicistică din ţară şi în perioada exilului, colaborând la „Journal de Genève” şi a fost membru activ al exilului românesc, făcând parte de grupul generalului Rădescu, alături de Viorel V. Tilea şi Carol Davila.  

Una din temele activităţii sale a constituit-o ideea unităţii europene. Opiniile privind organizarea Europei au fost cuprinse în cele două cărţi publicate şi în discursuri. În 1944, în „Preliminariile războiului din Răsărit” a propus proiecte ale organizării Europei postbelice sub forma unor grupări subregionale sau confederaţii, cum ar fi Confederaţia de Est, Confederaţia de Vest, de Nord. În acest cadru, România urma să alcătuiască împreună cu Bulgaria, Turcia, Grecia şi Iugoslavia, Confederaţia de Sud-Est care să aibă în comun o politică externă şi ca limbă oficială limba franceză. În concepţia sa, Europa urma să aibă înfăţişarea unei confederaţii interguvernamentale din care trebuia să facă parte neapărat şi Marea Britanie, dar şi Europa Centrală şi de Răsărit. Într-o primă etapă preconiza realizarea Europei Occidentale. Preluând modelul organizării federale a Elveţiei, Grigore Gafencu înainta şi ideea unirii în jurul unor valori comune bazate pe civilizaţia europeană.

După război s-a mutat la Paris unde, în anul 1946, a publicată volumul „Ultimele zile ale Europei” în care sunt descrise călătoriile întreprinse în anii 1939 şi 1940 în mai multe capitale „în căutarea Europei”. Lucrarea este considerată o carte clasică, a fost tradusă în mai multe limbi. În prefaţa cărţii autorul avansează ideea că „lumea a făcut un război ca să omoare zonele de influenţă: noi trebuie să facem o pace ca să le omorîm a doua oară”.

La sfârșitul războiului, în anii 1945-1947, Grigore Gafencu împreună cu alți membri ai exilului romanesc, a desfășurat o intensa activitate pentru apărarea cauzei romanești, suplinind în acest fel ceea ce delegația oficială a tarii nu putea sau nu dorea sa susțină. Prin numeroasele memorii înaintate, ei au aparat independența, suveranitatea si integritatea țării, au reevaluat contribuția Armatei Romane la victoria finală.

În timpul Conferinţei de pace de la Paris, din 1946, a fost unul dintre membrii grupului alcătuit din românii din afară care au încercat prin presă şi memorii să obţină drepturi pentru România şi să atragă atenţia asupra pericolului reprezentat de guvernul Petru Groza.

La sfârşitul anului 1946, este chemat de W. Churchill care-l îndeamnă să i se alăture în promovarea ideii europene şi crearea unei confederaţii europene. În susţinerea ideii unităţii europene, Grigore Gafencu se va înscrie în curentul federalist. În acest sens a participat la Congresul de la Montreaux, din 1947, al Uniunii Federaliste Europene pronunţându-se pentru constituirea unei Europe Unite care să includă şi Europa de Est. Anul următor a participat la Congresul Europei, unde a făcut parte din prezidiu alături de W. Churchill şi contele Cudenhove-Kalergi, iar discursul său a subliniat importanţa uniunii europene în graniţele continentului. În perioada următoare a activat în cadrul Comisiei Europei Centrale şi Orientale, a fost membru fondator şi preşedinte al Grupului Român pentru Europa Unită şi membru al Comitetului Central al Mişcării Pan-Europa. Din 1956, este ales preşedinte al Uniunii Europene a Federaliştilor susţinând deviza „Cu toţi europenii, şi cei din Vest şi cei din Est”.

În 1947, în urma „înscenării de la Tămădău”, este implicat în procesul intentat fruntaşilor ţărănişti şi este acuzat de complot împotriva statului, fiind condamnt la 20 de ani de muncă silnică în contumacie.

A participat la Congresul din mai 1948 de la Haga, care a pus bazele unui proiect politic important, prin crearea primului organism cu chemare paneuropeana: Consiliul Europei. Congresul din Haga a avut în Europa si în lumea întreagă un uriaș răsunet. Guvernele tarilor apusene au început a studia masurile sugerate la Haga, iar 15 state europene s-au învoit sa dea viață unui Consiliu European, compus dintr-o Adunare consultativa.

„Nu există decât o singură Europa: chiar când corpul ei este mutilat şi divizat, gândirea ce ne conduce spre ea este una şi indivizibilă. Europa nu se poate naşte la o viaţă nouă în Vest, dacă ea moare în Est; ea nu-şi poate regăsi sănătatea, măreţia şi forţe noi decât în cadrul limitelor sale naturale. În nicio parte cuvântul Europa nu provoacă o rezonanţă mai puternică şi mai emoţionantă ca în ţările din Est. Ideea unităţii europene reprezintă pentru o jumătate din continent un fel de promisiune, de pace, şi de aici o promisiune de eliberare.”

(Discursul Lui Grigore Gafencu la Congresul Europei, Haga, 1948)

În anul 1947 a plecat în Statele Unite ale Americii, fiind invitat de „Yale University Press” pentru o serie de conferinţe şi ţine apoi cursuri la „New York University”. A inițiat formarea de grupuri, care să propage „Mişcarea Europeană”, adică o federalizare a statelor europene, în care să fie inclusă şi România. A participat la înfiinţarea „Comitetului Europa Liberă”  şi a organizat în apartamentul său din Park Avenue (New York) întrunirile numite „Tuesday Panels”. În fiecare marţi seara, aduna aici fruntaşi politici exilaţi din ţările din vrstul Europei, care, împreună cu oameni politici americani, discutau problemele la ordinea zilei. În aceste întruniri Gafencu domina dezbaterile prin informaţiile sale, prin intervenţii şi sugestii.

Grigore Gafencu a fost membru în „Comitetul Naţional Român” încă de la formarea lui, în 1949, în fruntea grupului personalităţilor din afara partidelor politice, şi l-a părăsit la începutul anului 1952, cu ocazia primei crize a Comitetului. A fost unul din fondatorii „Ligii Românilor Liberi”.

“Bucuria cea mai mare mi-a fost data însă la întoarcerea mea la Bonn, unde se adunaseră numeroşi români si românce din toate oraşele libere ale Germaniei, ca și mulți germani, ca si mulți germani din Romania, care mi-au cerut sa le vorbesc si lor, în limba noastră […]. A fost pentru noi toți o mangliere, de a putea împărtăși, timp de câteva ceasuri, simțămintele noastre romanești, de a pomeni de dorul de tara care ne copleșește pe toți, de a da glas credinței noastre statornice si de neînvins ca ne va fi dat sa regăsim o tara libera si neatârnată și de a închina un pahar cu vin de Rhin, în cinstea neamului care ne e drag”- au fost ultimele cuvinte pe care ascultătorii din Romania le-au auzit rostite de Grigore Gafencu. Si ele erau mărturisiri de dragoste si de dor de țară.

Nu a mai avut prilejul sa-si revadă țara, Grigore Gafencu s-a stins din viaţă la 30 ianuarie 1957, în locuinţa sa din Paris.

Sursa foto : Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe

Surse:

2 comentarii

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.