Justiția civilă: modele de acte judecătorești


     Justiția este o sarcină grea, onorabilă și foarte responsabilă. Fiind permanent în vizorul publicului, magistrații depun eforturi mari pentru a realiza sarcinile justiției, dar și pentru a îmbunătăți imaginea acesteia.

     Principiul statului de drept exprimă un element inerent oricărei societăți democratice, impunînd ca fiecare persoană să fie tratată de către decidenți cu respectarea demnității ei, în mod nepărtinitor și în strictă conformitate cu legea. El presupune existența propriu-zisă a posibilității de a contesta deciziile ilegale în fața unei instanțe judiciare independente și imparțiale, în cadrul unui proces echitabil.

     Suntem conștienți că ne confruntăm în activitatea noastră cu anumite probleme. Însă trebuie să remarcăm faptul că, în contextul Strategiei de reformare a justiției, soluționarea acestora au obținut deja un contur real.

     Manualul judecătorului pentru cauze civile: ediţia II /Coord.  Mihai POALELUNGI.  Ch., 2013. 1197 p.

     Ediţia a II (2013) a Manualului  a fost elaborată la iniţiativa Preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie a RM, cu susţinerea Asociaţiei Judecătorilor din Republica Moldova şi a Facultăţii de Drept a Universităţii de Stat din Moldova.    Manualul judecătorului pentru cauze civile, constituie un produs comun al judecatorilor-practicieni și profesorilor-teoreticieni, oferind soluții in problemele din domeniul dreptului civil procesual și material, bazate pe jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în scopul aplicării corecte și uniforme a prevederilor noilor coduri, fiind destinat titularilor profesiilor juridice: judecători, procurori, avocaţi, dar şi studenţilor şi profesorilor în procesul didactic.

    Manualul prezintă într-o formă concisă garanţiile unui proces echitabil în cauzele civile.  Mai mult, sunt subliniate erorile majore ale sistemului judiciar din Republica Moldova, așa cum au fost ele identificate de către Curtea de la Strasbourg. De asemenea, manualul conţine studii pertinente privind particularităţile anumitor categorii de cauze.      Prezentul Manual este recomandat de către Plenul Curţii Supreme de Justiţie a RM, Consiliul Superior al Magistraturii din RM şi Consiliul Facultăţii de Drept a Universităţii de Stat din Moldova.

 IMAG1076BELEI Elena, BORȘ Ana, CHIFA Felicia. Modele de acte judecătorești: Procedura civilă / Elena BELEI, Ana BORȘ, Felicia CHIFA ; coord. Mihai POALELUNGI, Elena BELEI.  Ed. a 3-a,  Ch., 2014.  1140 p.

     Ediţia a III (2014) a Modelelor de acte judecătorești. Procedură civilă a fost elaborată la iniţiativa Preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie a RM, Mihai Poalelungi, cu susţinerea Asociaţiei Judecătorilor din Republica Moldova şi Ministerului Justiției și a Catedrei Drept Procesual Civil a Facultăţii de Drept a Universităţii de Stat din Moldova. Implicarea activă a mediului academic nu a avut drept scop să diminueze din importanța eforturilor magistraților care întocmesc acte procedură civilă, ci să uniformizeze practica de perfectare a acestora. Cu ajutorul profesorilor universitari au fost selectate și ajustate la noile reglementări încheierile, ordonanțele, hotărîrile și deciziile judecătorești.

  

     

2 comentarii

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.