Cetăţean de Onoare al Chișinăului


55 de ani de la adoptarea deciziei de conferire a titlului „Cetățean de Onoare al Chișinăului” (1966)

Titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Chișinău reprezintă cea mai înaltă distincție civică acordată de către Consiliul municipal Chișinău. Titlul se acordă în semn de recunoștință și apreciere a meritelor persoanelor fizice în activitatea municipiului Chișinău, în scopul instituirii unor norme obiective de stimulare morală și materială a cetățenilor de onoare ai municipiului Chișinău, în temeiul art.14 (2), lit. m) și 19 (3) din Legea Republicii Moldova nr. 436-XVI din 28.l2.2006 privind administrația publică locală.

Articolul 14. (2)

s) Competenţele de bază ale consiliilor locales) conferă cetăţenilor Republicii Moldova şi celor străini cu merite deosebite titlul de cetăţean de onoare al satului (comunei), oraşului (municipiului), în condiţiile legii;

Titlul Cetăţean de Onoare al orașului Chişinău este o distincţie acordată de autorităţile locale unei personalități cu renume național sau universal care prin activitatea şi talentul său a contribuit la promovarea imaginii și dezvoltării municipiului Chișinău; care prin realizările lor deosebite, au dus faima municipiului Chișinău în țară și străinătate; persoane care, prin acțiunile lor, au preîntâmpinat producerea de evenimente deosebit de grave, sau prin sacrificiul suprem au salvat viețile concetățenilor, în municipiul Chișinău; persoane care, prin acțiunile lor dezinteresate (donații, acțiuni umanitare etc.) au îmbunătățit considerabil calitatea vieții locuitorilor municipiului Chișinăului; unor foști deținuți politici sau veterani de război care, prin activitatea lor ulterioară, au contribuit la creșterea unei imagini pozitive a municipiului Chișinău în lume sau a unor sportivi care au obținut rezultate deosebite în competițiile sportive internaționale.

Procedura de conferire a titlului de Cetăţean de Onoare al orașului Chişinău este una relativ simplă, astfel o comisie din cadrul Primăriei selectează şi propune Consiliului Municipal lista personalităţilor care merită să fie cetăţeni de onoare. Ulterior Consiliului Municipal votează, candidaţii care obţin cel mai mare număr de voturi primesc titlul de Cetăţean de Onoare al orașului Chişinău. Acordarea titlului nu este condiționată de cetățenie, naționalitate, vârstă, domiciliu, sex, religie, apartenență politică.

Municipiul Chişinău are 54 de cetăţeni de onoare. Lista este deschisă de Alexei Beliskii, Dmitri Jerebin şi Vasili Liubko, comandanţi pe timpul URSS. Cel mai recent, la începutul anului curent, titlul a fost decernat academicienilor Gheorghe Ghidirim şi Ion Ababii.În 1977, titlu de cetăţean de onoare a fost acordat Nataliei Gheorghiu, şef al Catedrei de chirurgie pediatrică, membru corespondent al Academiei de Ştiinţe Medicale a URSS. În acelaşi an, titlul a mai fost acordat croitoresei Vera Odobescu, erou al Muncii Socialiste, şi lui Gheorghe Seleţchi, de asemenea erou al muncii socialiste.

În 1989 cetăţean de onoare al capitalei a devenit Leonid Grigoraşcenco, redactor-şef al Colegiului de experţi în artă al Ministerului Culturii al Moldovei, membru corespondent al Academiei de Arte a URSS, iar la o distanţă de aproape 20 de ani, în 2007, titlul a revenit primadonei Operei Naţionale, Maria Bieşu.

Cetăţeni de onoare ai Chişinăului sunt şi compozitorii Gheorghe Zamfir, maestrul Eugen Doga, politicianul Ilie Ilaşcu, dar şi scriitorul Dumitru Matcovschi, lingvistul Valentin Mândâcanu şi dirijorul Nicolae Botgros.

Chiar dacă nu sunt originari din Republica Moldova, cetăţeni de onoare ai Chişinăului sunt ex-preşedintele Republicii Franceze, Jacques Chirac, fostul primar al oraşului Moscova, Iuri Lujkov, cosmonautul Iurie Ghidzenko, interpreta Sofia Rotaru.

Pe lângă titlul onorific, cetăţenii de onoare ai Chişinăului, cât timp mai sunt în viaţă, beneficiază de anumite înlesniri. Din bugetul municipal le sunt achitate 50% din factura la întreţinere. De asemenea, se bucură de călătorii gratuite în transportul public şi sunt invitaţi de onoare la toate manifestaţiile organizate în municipiul Chişinău.

Surse:

Olga MUNTEANU, bibliotecar BPD

Un comentariu

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.