Surse în domeniul dreptului – la un click distanță


Colecția digitală a Bibliotecii Publice de Drept

Pentru Biblioteca Publică de Drept, procesele de conservare, prelucrare şi distribuire a informaţiei au devenit o parte integrantă a activității, cu atributele principale: varietate, operativitate, disponibilitate – atribute, care permit realizarea cu un randament maxim de satisfacere a oricăror cerințe de acces la informație ale beneficiarilor Bibliotecii, mai ales în contextul actual, când tot mai mulţi utilizatori se găsesc la distanţă, sunt tot mai diverşi, şi doresc acces la informaţie 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână.

Prin crearea documentelor digitalizare, Biblioteca rezolvă una din cele mai dificile probleme – accesul la informația juridică și creșterea vizibilității documentelor din domeniu, atât în mediul de specializare al bibliotecii, cât şi la nivelul publicului larg.

Colecția virtuală inițială, pe parcurs, a evoluat în volum, a fost restructurată până la stadiul de elaborare a unei platforme on-line – 

Blogul E-resurse – din cărți, culegeri și ediții periodice,

lansat în aprilie 2020, odată cu conştientizarea necesității de a face informația accesibilă în mediul virtual pentru utilizatorii potenţiali şi reali ai Bibliotecii în perioada pandemiei.

Paginile Blogului oferă acces la documente digitalizate din colecțile de carte și ediții periodice ale Bibliotecii Publice de Drept, dar și la surse cu caracter juridic, aflate în acces liber pe Internet.

Bazele de date juridice sunt un compartiment important al colecției digitale a bibliotecii. Lansarea Serviciului

LawDocs – livrarea documentelor solicitate prin E-mail

la 22 martie 2020, a fost un răspuns operativ solicitărilor insistente, la telefon și prin mesaje ale utilizatorilor, după închiderea Bibliotecii din cauza stării epidemiologice.

Serviciul permite utilizatorilor să primească la email documentele solicitate – articole științifice, documente legislative full-text. Livrarea documentelor solicitate este asigurată prin completarea unui Formular web, în care utilizatorul indică tema și detalii la cerere. Documentele sunt livrate solicitantului pe parcursul a câtorva ore.

Serviciul este utilizat foarte intens, fiind rapid, eficient, accesibil și disponibil la distanță  nu numai pentru utilizatorii BPD. Avem solicitări din multe localități din Moldova, dar și de peste hotare.

2 comentarii

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.