Concedii – de odihnă, sociale. E bine să știm…


Concediul de odihnă este un semn de respect față de propria persoană. Oricât de mult ne-ar plăcea ceea ce facem la muncă, este necesară și utilă o perioadă de repaus. Necesară pentru că ne ajută să ne deconectăm de la viața cotidiană și utilă pentru că după această perioadă devenim mai eficienți la locul de muncă, dar și mai bine determinați în plan personal. Toți au nevoie de perioade de odihnă: copiii de vacanțe, iar salariații de concedii.

Cuvântul concédiu conform DEX-ului înseamnă interval de timp determinat în care salariații sunt scutiți, în mod legal, de a veni la locul de muncă, primind, pentru tot acest interval, remunerația bănească cuvenită.

Conform art. 112 din Codul muncii al Republicii Moldova, dreptul la concediu de odihnă anual plătit este garantat pentru toţi salariaţii. Durata concediului de odihnă anual este reglementată în art.113 alin. (1): tuturor salariaţilor li se acordă anual un concediu de odihnă plătit, cu o durată minimă de 28 de zile calendaristice, cu excepţia zilelor de sărbătoare nelucrătoare.

Conform art. 115 concediul de odihnă pentru primul an de muncă se acordă salariaţilor după expirarea a 6 luni de muncă la unitatea respectivă. Concediul de odihnă anual poate fi acordat integral sau în baza unei cereri scrise a salariatului, poate fi divizat în părţi, una dintre care va avea o durată de cel puţin 14 zile calendaristice în baza.

Conform art. 117 alin. (3) indemnizaţia de concediu se plăteşte de către angajator cu cel puţin 3 zile calendaristice înainte de plecarea salariatului în concediu.

Art. 121 prevede un concediu de odihnă suplimentar de patru zile calendaristice, pentru anumite categorii de salariaţi. Anume persoanele care lucrează în condiţii vătămătoare, persoanele cu dizabilităţi de vedere severe şi tinerii în vârstă de până la 18 ani.

Codul muncii mai prevede prin art. 111 și 13 zile de sărbătoare nelucrătoare (Crăciun, Paște, Revelion etc.) de care beneficiază toți angajații suplimentar la minimul de 28 de zile de concediu de odihnă. Zilele libere nu se includ în concediul de odihnă.

Concediile sociale sunt de mai multe tipuri:

  • concediul medical (conform art. 123 concediul medical plătit se acordă tuturor salariaţilor şi ucenicilor în baza certificatului medical eliberat potrivit legislaţiei în vigoare);
  • concediul de maternitate şi concediul parţial plătit pentru îngrijirea copilului (conform art. 124 femeilor salariate şi ucenicelor, precum şi soţiilor aflate la întreţinerea salariaţilor, li se acordă un concediu de maternitate ce include concediul prenatal cu o durată de 70 de zile calendaristice (în cazul sarcinilor cu 3 şi mai mulţi feţi – 112 zile calendaristice) şi concediul postnatal cu o durată de 56 de zile calendaristice);
  • concediul paternal (conform art. 124 1 concediul paternal se acordă în baza unei cereri în formă scrisă, în primele 56 de zile de la naşterea copilului);
  • alipirea concediului de odihnă anual la concediul de maternitate şi la concediul pentru îngrijirea copilului;
  • concediul suplimentar neplătit pentru îngrijirea copilului în vîrstă de la 3 la 4 ani (conform art. 126 în afară de concediul de maternitate şi concediul parţial plătit pentru îngrijirea copilului pînă la vîrsta de 3 ani, femeii, precum şi persoanelor menţionate la art.124 alin.(4), li se acordă, în baza unei cereri scrise, un concediu suplimentar neplătit pentru îngrijirea copilului în vîrstă de la 3 la 4 ani, cu menţinerea locului de muncă (a funcţiei);
  • concediile pentru salariaţii care au adoptat copii nou-născuţi sau i-au luat sub tutelă.

Bibliografie:

  1. CONVENŢIE COLECTIVĂ (nivel naţional): nr. 2 din 09.07.2004. In: Monitorul Oficial al R.Moldova: 2003, nr. 112-118/968.
  2. Lege Codul muncii al Republicii Moldova: nr. 154-XV din 28.03.2003. In: Monitorul Oficial al R.Moldova. 2003, nr. 159-162/648.
  3. Codul muncii al Republicii Moldova. Chişinău : PRAG-3, 2011. 148 p. ISBN: 978-9975-77-152-8.
  4. Codul muncii al Republicii Moldova. Chişinău : Cartier Juridic, 2015. 516 p. ISBN:978-9975-86-016-1.
  5. Codul muncii al Republicii Moldova. Chișinău : Farmec-Lux, 2017. 120 p. ISBN:978-9975-104-53-1.
  6. CAPȘA, Tudor. Consultații privind dreptul muncii. In: Кадры и заработная плата, 2019, nr. 3, pp. 70-73
  7. COSTIUC , Nina. Rechemarea salariatului din concediu. In: Кадры и заработная плата , 2019, nr. 4, pp. 40-45.
  8. MARTÎNENKO, Andrei. Întocmim notificarea salariatului privind efectuarea concediului de odihnă. In: Кадры и заработная плата, 2019, nr 4, pp. 38-39.
  9. СТЭВИЛЭ, Думитру. Оформляем отпуск на конец учебного года. In: Кадры и заработная плата, 2019, нр. 4, сс. 31-36 .

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.