Ștefan cel Mare – domnitorul Moldovei


”Fosta-au acest Ştefan Vodă un om nu mare la stat. Era om întreg la fire,neleneş şi lucrul său ştia a-l acoperi, şi unde nu te gândeai, acolo îl aflai.La lucru de războaie meşter,rar război de nu biruia, şi unde-l biruiau alţii, nu pierdea nădejdea, că ştiindu-se căzut jos, se ridica deasupra biruitorilor.”

Grigore Ureche, cronicar

Ștefan cel Mare prezintă în istoria Moldovei, în istoria românilor și în istoria universală o figură proeminentă, prin calitățile sale alese, manifestate în conducerea Moldovei. A condus-o un timp îndelungat, peste 47 de ani, aproape o jumătate de secol, și în acest timp a avut 36 de bătălii, din care numai două le-a pierdut, după propria sa mărturisire, făcută doctorului său Muriano.stefan-cel-mare

Dacă am compara anii de domnie cu numărul de bătălii, am constata că Moldova a rămas liniștită numai o pătrime din acești ani, ceea ce înseamnă o tensiune internă extraordinară și pare a fi o enigmă. Cum a putut suporta țara Moldovenească această extremă încordare a tuturor puterilor sale? De unde vine această vitalitate extraordinară a poporului? Cum se poate explica politica externă, generatoare de multe războaie, deseori pustiitoare și dezastruoase?

Orice stat, pentru a exista, are nevoie de apărare, de asigurarea integrității sale, de independență. Moldova simțea această necesitate elementară mai acut, decât orice altă țară din cauza situației sale geografice. Moldova, țară mică cum era, se afla în vecinătatea a trei mari puteri: Ungaria, Polonia și Turcia. În cursul istoriei sale, Moldova era nevoită să manevreze mereu între ele.

La întemeierea sa, această țară era „marca” coroanei maghiare, de unde vine tendința ungurească de a o trata ca atare „ad infinitum”. Ungaria se interesa și de legăturile comerciale cu Moldova.

Polonia simțea nevoia de un debușeu economic și privea țara moldovenească atât ca un teritoriu util pentru negoț, cât și ca o cale de tranzit cu Orientul și Turcia.

Bogățiile solului moldovenesc atrăgeau atenția tuturor vecinilor ei.

În ceea ce privește Turcia, sultanii căutau să facă cuceriri pentru a subjuga teritorii și țări sau a le impune tribut, care pe timpul lui Mahomed al II-lea se ridica la suma de 55-70 mii de galbeni pe an storși din vlaga popoarelor creștine. Moldova era socotită de turci, începând de la Petru Aron, 1455-1457, o țară tributară.

Din toate primejdiile pentru existența statului moldovenesc cea mai mare era primejdia turcească, deoarece turcii manifestau vădite intenții de cotropire a Moldovei. Pe lângă aceasta, turcii nu veneau singuri, ci însoțiți de oastea domnitorilor munteni și de tătari. Această particularitate a amenințării turcești a impus domnului nevoia de a lupta împotriva Țării Românești cu scopul de a o asocia la acțiunea comună împotriva turcilor.

De patru ori Ștefan cel Mare a stat în fața perspectivei amenințătoare de a-și pierde tronul din cauza pretendenților: Petru și Berindei în 1467, Alexandru, pretinsul frate al lui Ștefan, în 1476, Hroiot în 1485-1486 și Sigismund în 1497.

Ștefan cel Mare a rezistat cu multă tărie, împotrivindu-se cu succes tuturor încercărilor de a-l alunga de pe tron.

pag-21

În ciuda numărului mult mai mic de luptători moldoveni de care dispunea în războaie, Ștefan cel Mare a știut să obțină victorii strălucite, răsunătoare. Ștefan cel Mare era un geniu militar.

Orice om mare acționează într-un anumit mediu și numai în strânsă legătură cu el poate crea fapte mari. Prin urmare, răspunsul la toate întrebările de mai sus ne poate da interdependența dintre starea socială și situația internă a Moldovei, pe de o parte, și politica externă a acestui domnitor, pe de altă parte. Tratând și una și alta în legătura lor, vom putea înțelege și secretul succeselor lui Ștefan cel Mare, în măreața operă de apărare a integrității teritoriale și independenței țării sale.

Ștefan cel Mare stabilește raporturi bune cu biserica, al cărui ajutor spiritual îl prețuia foarte mult. A început să zidească Mănăstirea Putna la anul 1466 și o termină de construit în 1469.

În paginile consacrate dinamicii politice, vor fi tratate: mișcarea politică, adică orientarea politică externă a țării, bătăliile pe care le-a dus Ștefan Voievod pentru apărarea intrgrității țării sale și tratatele de vasalitate, încheiate de Ștefan cel Mare pentru a proteja păstrarea intactă a Moldovei.

Se identifică trei perioade mari: prima perioadă cuprinde timpul între anii 1457 și 1469. După înscăunare, Ștefan cel Mare vînează în Polonia la granița cu Moldova pe rivalul său și ucigașul tatălui său Petru Aron, încheie pacea cu Polonia și se declară vasal al regelui polonez (1459). Apoi duce o acțiune războinică contra ungurilor și reușește să-l decapiteze pe Petru Aron.

28740902_2052918604748854_69524437_nÎn Sfatul domnesc se întroduce pariate între boierii fără funcții în stat și cei cu funcție.

Perioada a doua este cea mai zbuciumată din viața domnitorului a. 1470-1486, deoarece în acest timp el duce războaie împotriva turcilor. Dar pentru a-și pregăti izbânda, luptă mai întâi împotriva Țării Românești, pentru a o asocia la acțiunea sa la care se și poate apela în caz de nevoie, de apărare împotriva turcilor, care doreau a subjuga Moldova. În Sfatul domnesc boierii cu funcții în stat predomină.

A treia perioadă destul de neglijată de istoriografia română, cuprinde anii 1487-1503.

Ștefan cel Mare constată că lupta împotriva turcilor nu mai este posibilă, se hotărăște a le plăti regulat tributul și își îndreaptă privirile asupra nordului, spre polonezi și galițieni, încheie alianța cu Moscova (1491) și Crimeea (1492). Se apără contra pretențiilor poloneze. Autoritatea domnului este la apogeu. În Sfatul domnesc numărul sfetnicilor fără funcții în stat a fost redus aproape la zero (1498-1503). În a.1499-1500 are loc o ostilitate ocazională față de turci. În a. 1502-1503, Ștefan cel Mare pretinde să-și anexeze de la polonezi Pocuția, dar până la moartea sa nu reușește să obțină formele juridice pentru posesiunea acestei provincii. La 2 iulie 1504, Ștefan cel Mare moare, lăsând Moldova întărită și independentă.

 

Bibliografie:

  1. Cultura Moldovenească în timpul lui Ștefan cel Mare, București, 1964 /Șerban Papacostea.
  2. Statutul juridic internațional al țării Moldovei,Chișinău-2010 /Ion Eremia.
  3. Ștefan cel Mare, Chișinău-2015 /Alexandru V.Boldur.

 

 

Biblioteca Publică de Drept                                                             bibliotecar, Saghin Eugenia.

Un comentariu

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.