Constantin Karadja – diplomat, bibliograf și bibliofil român


Constantin Karadja (nume complet Constantin Jean Lars Anthony Démetre Karadja) născut la 24 noiembrie 1889, Haga, a fost un diplomat, jurist, istoric, bibliograf și bibliofil român, membru de onoare (1946) al Academiei Române.

Cine a fost Constantin Karadja?

Constantin Karadja coboară dintr-o veche familie aristocratică de origine bizantină, din Constantinopol, domnitorului Țării Românești Ion Gheorghe Karadja (1745-1844, domnitor între 1812-1818). Caradja este un nume identificat mai mult cu domnitorul Ioan Caradja (n. 1754 la Constantinopol – d. 27 decembrie 1844 la Atena), sub care a avut loc epidemia de ciumă.

Jean Karadja și Mary-Louise Smith

Karadja, scris cu K, este ramura turcească, din care descinde și Constantin Karadja, viitorul diplomat. Din certificatul de naștere aflăm că părinții sunt principele „Ioan (Jean) Karadja, beylerbey al Rumeliei – care la acea dată îndeplinea funcția de trimis extraordinar și ministru plenipotențiar al Imperiului Otoman pe lângă regii Țărilor de Jos și Suediei – respectiv pe Marie-Luisa Smith, cetățeană suedeză, provenită dintr-o familie înstărită”.

Jean Karadja, tatăl său, devenind ministru Plenipotențiar la Stockholm și Haga, s-a căsătorit cu suedeza Mary-Louise Smith la Stockholm în 1887. Șapte ani mai târziu Jean Karadja a murit în iulie 1894.

Studii și activitatea diplomatică

Constantin, un mic orfan de tată, a rămas cu mama sa în Suedia, unde a urmat liceul. În 1908 pleacă la Londra și intră la Inner Temple unde studiază dreptul timp de doi ani, devenind totodată membru al Baroului de avocaţi britanic (Barrister at Law). Dar, la fel ca tatăl său, a renunțat la acest statut pentru a intra în serviciul diplomatic otoman. A devenit atașat în 1910, apoi secretar al legației abia în octombrie 1912, când și-a dat demisia. Tot în 1910, are ocazia să îl întîlnească pe Ștefan Aristarchi, logofăt al Patriarhiei de Constantinopol, și primește o ofertă să lucreze în biblioteca acestuia (probabil de aici se naște iubirea lui pentru cărți vechi și rare). Din nou în Suedia, a lucrat la Sveriges Privata Centralbank până în 1915, „pentru completarea cunoştinţelor mele financiare”, cum declara el mai târziu. Un an mai târziu, în 1916, la 27 de ani, a decis să vină în România, unde s-a căsătorit cu principesa Hélène Mercelle Caradja (Karadja) (1896–1971), al cărui tată Aristide era al doilea văr al lui Constantin.

La 21 aprilie 1920, printr-un decret semnat de regele Ferdinand I, Constantin Karadja primeşte cetăţenia română. În acelaşi an, la 1 decembrie, a fost numit consul în Ministerul Afacerilor Străine și a început o remarcabilă carieră diplomatică: consul român la Budapesta (1921-1922), consul general la Stockholm (1928-1930), consul general la Berlin (1932-1941) și director al departamentului consular la Ministerul de Externe al României (1941-1944).

În prima perioadă a activităţii sale datează câteva studii şi conferinţe pe teme economice şi financiare, inclusiv despre organizarea comerţului exterior al României[1]. De asemenea, publică o primă lucrare asupra activităţii consulare[2], tema predilectă a activităţii sale în slujba Ministerului Afacerilor Străine.

În perioada consulară de la Berlin din 1933 până la sfârșitul anului 1941, fiind indignat de politica rasistă a naziștilor împotriva evreilor, a apărat evreii români, iar în corespondența cu Ministerul de Externe din București și-a exprimat repulsia pentru acțiunile naziștilor. Imediat după pogromul Kristallnacht din 9-10 noiembrie 1938, el a început să ia măsuri viguroase împotriva exproprierii proprietăților evreilor români din cel de-al treilea Reich. În mesaje către Biroul de Externe, el a declarat că datoria sa era de a proteja evreii în numele dreptului internațional și al principiului universal al drepturilor omului. Mai exact, a afirmat el, România avea obligația de a elibera pașapoarte actualizate evreilor români din Germania, pentru ca aceștia să poată pleca. Când Constantin Karadja i s-a cerut să adauge cuvântul „evreu” în pașapoartele evreilor români, el a insistat ca directiva să fie rescrisă, afirmând: „Din punct de vedere umanitar, vom agrava și mai mult situația acestor nefericiți, adăugând inutile obstacole în calea zborului lor… ”. În schimb, el a sugerat să folosească doar litera „X” într-o manieră care să poată fi identificată doar de autoritățile române.

Constantin Karadja a dat dovadă de mult curaj, scriind scrisori către superiorii săi și conducătorii țării, avertizându-i să nu sprijine politica ucigașă împotriva evreilor, pentru că „după război România va fi trasă la răspundere pentru crimele comise împotriva lor”. În timpul Holocaustului a jucat un rol important în salvarea a 51.000 de evrei de a fi trimiși în lagărele de concentrare.

În 2005, lui Constantin Karadja i-a fost acordat postum titlul „Drepți printre națiuni” de către Institutul Yad Vashem pentru că și-a riscat viața în timpul Holocaustului pentru a salva evreii persecutați. Titlul de „Drept printre popoare” este acordat acelor persoane care s-au distins prin fapte de curaj, ce au dus la scaparea din primejdie a evreilor în timpul persecutării acestora de către regimul nazist.

Activitatea bibliografică

Constantin Karadja s-a dovedit a fi un om cu multe talente: a vorbit fluent engleză, franceză, germană, română, suedeză, daneză și norvegiană; a stăpânit și limbile moarte: latină și greacă. A devenit un expert recunoscut în incunabule. În plus, Karadja a scris unul dintre primele manuale consulare (încă în uz, Manual diplomatic și consular). Acest manual diplomatic și consular reunește legi, regulamente, documente, instrucțiuni și extrase ale doctrinei legale, însoțite de explicații concepute pentru a oferi personalului diplomatic și consular repere în activitatea lor de rutină.

Din studiile sale observăm o trăsătură predominantă a civilizaţiei nordice şi suedeze, aceea de a preţui şi ocroti orice element de patrimoniu. Pentru Constantin Karadja, studierea culturii române vechi, a izvoarelor istorice referitoare la Ţările Române în relaţie cu repere ale culturii şi istoriografiei europene, era o modalitate de a studia şi de a încerca să definească profilul unui popor pe care l-a iubit atât de mult şi pe care l-a şi reprezentat cu devoţiune în ambientul diplomatic internaţional.  

Fiind un pasionat bibliofil și colecționar, Constantin Karadja a fondat una dintre cele mai importante colecții de cărți vechi și rare din sud-estul Europei, care se găsește astăzi parțial în Biblioteca Academiei Române din București, precum și în colecțiile de Biblioteca Națională din București.

În perioada şederii la Berlin, Constantin Karadja şi-a continuat opera de colecţionare şi cercetare a incunabulelor, în strânsă colaborare cu redacţia GW (Gesamtkatalog der Wiegendrucke = Catalogul general al Incunabulelor). A fost singurul român care a lucrat la GW și care a făcut prima comunicare către redacţia GW a fondurilor şi colecţiilor de incunabule din România.

Sub îndrumarea savantului Konrad Haebler realizează în două părți „Lista incunabulelor de pe teritoriul României” (titlu dat de autor), completată după întoarcerea în țară, alcătuind Inventarul incunabulelor păstrate în România (343 pagini). Prima parte cuprinde, pe 132 de foi dactilografiate, cu corecturile autografe ale autorului, descrierea sumară, cu identificări corecte, făcute în redacţia GW, a 1470 de exemplare de incunabule, cuprinse în 38 de colecţii din România, incluzând, aşa cum era firesc, la acea dată, şi incunabulele de la Cernăuţi. Deşi lista este structurată pe colecţii, incunabulele sunt numerotate în continuare, de la 1 la 1468 (pe parcursul listei au mai fost introduse două incunabule). Cea de a doua parte, care cuprinde 114 foi, reia aceste descrieri, ordonânduite alfabetic, cu trimitere la numărul de ordine din prima listă.

Regimul comunist instalat în România după 1946 a început persecuția pe scară largă a intelectualilor, vizând cei care au deținut funcții importante în timpul regimului anterior. Constantin Karadja a fost concediat din serviciul diplomatic român și a murit în 1950. În urma căderii regimului comunist, a fost reabilitat în România și onorat ca unul dintre cei mai remarcabili intelectuali români din toate timpurile.

În şedinţa din 3 iunie 1946 a Academiei Române, generalul Radu Rosetti, propunând alegerea lui Constantin Karadja ca membru de onoare al înaltului for, spunea: „Ca bibliofil, d-sa a adunat o bibliotecă bogată de incunabule, de ediţii rare şi de studii asupra trecutului nostru, de cel mai mare folos pentru cercetările istorice […]. De asemenea, trebuie menţionat că editorii catalogului internaţional al incunabulelor i-au încredinţat întocmirea şi publicarea părţii privitoare la incunabulele aflate în bibliotecile publice şi private din România, lucrare pe care a dus-o la bun sfârşit.” Scrisoarea de recomandare a fost semnată de 18 academicieni, între care Ion I. Nistor, Alexandru I. Lapedatu, Dimitrie D. Pompeiu, Gheorghe Spacu, Emil Racoviță, Iorgu Iordan, Constantin I. Parhon, Nicolae Bănescu, Constantin Rădulescu-Motru, Ștefan Ciobanu, Silviu Dragomir[3].

Astăzi aducem un omagiu unui remarcabil diplomat european interbelic, un mare istoric și un bibliofil pasionat, un colecționar rafinat și un donator generos, prințul Constantin Jean Lars Anthony Démétrius Karadja (1889-1950). Membru de onoare al Academiei Române (AR) din 1946, el întruchipează figura unui erudit chemat să ridice spiritul timpului său și standardele diplomației. De origine fanarioto-română și suedeză, după absolvirea Facultății de Drept Inner Temple din Londra pentru a deveni avocat specializat în economie, conversant în 12 limbi, a intrat în diplomație, dar și-a menținut viu entuziasmul pentru cultură toată viața.

Cărți rare

Biblioteca Academiei Române din București este beneficiarul donațiilor constante ale lui Constantin Karadja de-a lungul vieții, datorită relației sale cu mulți academicieni și savanți din acest for cultural important al țării, iar Departamentul de Manuscrise și Cărți Rare este în posesia a numeroase și diverse documente donate de C. Karadja. Sunt înregistrate peste 400 de documente istorice începând cu secolul al XV-lea, în principal moldovenești, atât în ​​original, cât și în fotocopie, documente în timpul întoarcerii de la Arhivele Statului. De altfel, mai multe manuscrise românești, latine, italiene, franceze, germane din secolul al XV-lea și al XVIII-lea, mai mult de 15 cărți rare, dintre care trei incunabile în original, opt incunabile în fotocopie sau în facsimil și unele post-incunabule completează inventarul.

O imagine cu ștampila aurită aparținând lui Const. I. Karadja pe o carte rară.

Chalcondile Athenien’s Histoire des turcs, L’histoire de la décadence de l’empire grec et eétablissement de Celvy des Turcs, traducere de Blaise De Vigenere Bourbonois, purtând o serie de gravuri cu portrete ale împăraților Turciei, 907 f., tipărit la Paris în 1650 (Brunet, 1860).
Aeneas Silvius Piccolomini’s In Europam tipărită la Memmingen, publicată de Albrecht Kunne de Duderstat, o fotocopie. De fapt, este opera Papei Pius al II-lea In Europam, prima ediție. Acest papă l-a încurajat pe Vlad III Dracula, pe care îl aprecia foarte mult, să înceapă un război împotriva sultanului Mehmet II, chiar să-l asasineze („Atacul de noapte”).
Johann Saubert’s Historia Bibliothecae Reip. Noribergensis…, publicat în Nüremberg de Woflgang Endter, 1643, 214 p. cu frontispicii elegante gravate. Prima ediție a unei istorii a bibliotecii orașului Nüremberg, care conține un inventar de peste 900 de ediții din secolul al XV-lea. Autorul a fost bibliotecarul orașului Nüremberg din 1637 până la moartea sa. Decizia sa utilă și oarecum arbitrară de a studia și cataloga cărțile tipărite din secolul al XV-lea separat, ca domeniu de interes specific, a fost curând urmată de alți bibliografi și nu va fi niciodată abandonată.
Jeremia II, Patriarhul Constantinopolului Censur oder Urtheil der Orientalischen Kirchen…, publicat la Ingolstadt de David Sartorio, 1583, 268 f.. Are capace de pergament cu medalion și cadru ștampilat, o inscripție cu cerneală pe partea din spate a capacului frontal.
O imagine a unei cărți rare de C. Sallustius Crispus, Cum veterum Historicorum fragmentis, tipărit în Lugduni Batavorum (Leyden), Ex officina Elzeviriana, 1634, / 8 / f. + 310 / -344 / p., legătură de piele originală și croială aurie. Poartă un titlu gravat de Cor. Cl. Duysent și un portret al medalionului cu fața lui Sallust p.1 și un ornament al Medusei la pag. 216. Bibliografia franceză consideră că numai prima ediție autentică are în cap Medusa.
O carte foarte rară în latină, donată de C. Karadja în 1946, având ca autor pe Johann Hartung, Bibliotheca sive antiquitates urbis Constantinopolitanae, tipărită în Argentorati (Strasbourg), 1578, /48/ p. El menționează raritatea sa în articolul său din Revue Historique du Sud-Est Europe, 1935, nr 10-12. Este un fapt binecunoscut că a fost un adept al identificării cărților tipărite vechi, având furnizori de cataloage permanenți și de încredere din Germania, Franța și alte țări. Doar 2 ediții sunt publicate în latină și deținute de 9 biblioteci din întreaga lume.
Un spectaculos Livre d’heures, o Carte de Ore, pe pergament, bogat împodobit cu 15 miniaturi pe gravuri de sfinți și scene din Apocalipsă, Buna Vestire, Răstignirea, Nașterea, Zborul către Egipt, Adorarea Magilor etc., emis la Paris în 1520, legat în catifea de granat cu încuietori de argint magnific de Hering, o piesă de mare frumusețe. Alte 4 miniaturi marginale și 10 minute de sfinți o completează. Afișează, de asemenea, piele cu ștampilă aurită în interior, legată cu stema în medalion, 77 f., cumpărat de la Marcela Karadja în 1952.
LITHGOW, WILLIAM THE TOTALL DISCOURSE Discursul aventurilor rare și al peregrinărilor pline de minune din lunile nouăsprezece ani care trage din Scoția, până la cele mai faimoase regate, din Europa, Asia și Africa. Londra: I. Okes, 1640. 4to., Frontispiece pe lemn și 8 ilustrații pe lemn în text, ulterior pe jumătate de vițel, scânduri în marmură, frontispici și pagină cu titlu reambalate, hârtie decolorată în întregime, margini decupate cu pierderi ocazionale de scrisori la notele de umăr, rupeți la marginea exterioară a p. 287 afectând ușor tăierea lemnului, câteva găuri mici și reparații timpurii pentru a rupe marginea interioară a tăierii de la pag. 471, cu plăcile de carte ale lui Ioan și Michael Bury și mica ștampilă a bibliotecii prințului Constantin Karadja pe pagina de titlu și pe unul dintre imaginile de fundal gratuite.
Acesta este un incunabul de Justinus, intitulat In Trogi Pompei historias exordium – Florus Lucius, gestorum Romanorum epithoma, Venetiis, 1503, 54 de foi, litere negre, legătură modernă.
Padre Giacomo Fiorelli’s La monarchia d’Oriente, Comincia da Constantino’L grande. Nell’Anno CCCXXX (330). E termina in Constantino Paleologo. Nell’Anno MCCCCLIII (1453) la Veneția de Domenico Milocco, in-folio emis în 1679, /3/ f. + 448 p. + 1 f. cu un portret gravat al autorului pe spatele foii frontale (Bacaru, 1970).
Imaginea este preluată dintr-un incunabul. Autorul este Franciscus Philelphus, opera lui este Epistolae familiares, tipărit la Veneția de Ioannem de Cereto alias Tacuinum de Tridino în 1498, pe hârtie. Conține inițiale istorice negre și un semn al tipografului la sfârșit.
O imagine din Biblia latina tipărit de Johannes Petri și Johannes Froben, un incunabul din 1498, in-folio cu litere colorate și aurii, text pe două coloane, cu ferestre explicative. Legătura este pe coperte din lemn cu piele frumos gofrată.

Manuscrise

Dar Constantin I. Karadja a donat, de asemenea, mai multe manuscrise.

De exemplu, imaginea arată manuscrisul latin 130, Scrisoarea episcopului Leonardus Chiensis din Mitilène (Lesbos), subiectul fiind asediul și căderea Constantinopolului, în jurul anului 1500, de fapt un manuscris de origine franceză. Dă scrisoarea completă, în 16 foi, scrisă de episcopul Mitilene (Lesbos), Leonardus Chiensis, din 16 august 1453, conținând o relatare a asediului Constantinopolului. Autorul său a fost ucis de turci în 1462.
Titlu în ramă de aur al unui manuscris oriental, nr. 23, este o Cronică turcă a lui Ahmed Asam, din secolul al XVIII-lea, cumpărată de Karadja de la Franz Babinger la Berlin în 1936, singurul manuscris cunoscut de acest autor la Biblioteca de Stat din Viena, o versiune nepublicată, frumoasa legătură orientală a fost sfâșiată și furată când conacul din Grumăzești a fost jefuit în toamna anului 1945. A fost donat în 1946 Bibliotecii Academiei Române.
Imaginea afișează un manuscris românesc, nr. 5545, o traducere a unui manuscris francez din propria sa bibliotecă, intitulată History of Alțidalis and Zelida de Vincent Voiture datând din secolul XVIII, 94 de foi, pe care le-a cumpărat de la părintele Filaret Buliga de la Mănăstirea Neamț în 1926 și l-a donat în 1946. Vincent Voiture a fost un om de litere și un poet, membru fondator al Academiei Franceze, o figură de frunte a cercurilor Hotelului de Rambouillet. În jurul anului 1630, a scris nouvelle mauresque, Histoire d’Alcidalis et Zélide, foarte populară în cercurile galante, niciodată publicată în timpul său de viață; forța sa imaginativă dezvăluie o altă latură a unui scriitor cu abilități diverse. Majoritatea informațiilor sunt preluate din notele marginale și din copertele interioare. Acesta a fost tradus din franceză, la Iași în 1783, pe vremea voievodului Alexandru Constantin Mavrocordat, de Vasile Deacon, la ordinul biv vel ban Gheorghie Beldiman. Mai multe informații despre diverse evenimente ale vremii trezesc interesul unor detalii despre invazia turcilor în Moldova, în 1821; lăcustele s-au năpustit în 1823; arderea pădurilor Moldovei și a Mănăstirii Neamț în 1826; cutremurul din 1828, răsturnarea boierului Calimach de către oameni.
Un manuscris românesc, nr. 5887, Opțiunea politică a întregii Europe a lui Costache Conachi, din 1825, din 1825, un text olografic de 39 de foi cu cerneală neagră, în limba română cu alfabet chirilic, conținând note de subsol bogate, donate de C.I. Karadja în 1947. Acesta a fost primit ca dar de la profesorul A.B. Brandea în 1919, care și-a declarat originea în logofătul lui Vasile Malinescu arhivă privată până în 1866. Raportează punctul de vedere personal al lui Conachi despre continent și actorii politici ai acestuia.
Imaginea este preluată dintr-un manuscris francez, nr. 212, Memoriile și negocierile Canow din campaniile mele din Ungaria din 1692, cu legătură de piele originală, text cu cerneală neagră, în 78 de foi. Conține numeroase informații importante cu privire la acțiunile desfășurate și se referă la numeroase nume istorice ale vremii, responsabile cu luarea deciziilor, printre care regele Leopold I, mareșalul Stahrembergului, marele apărător al Vienei, contele Luigi Ferdinando Marsigli, care a adunat, cu această ocazie, documentație pentru operele sale geografice mari și consistente în 150 de volume, acum în manuscris la Academia de Științe și în biblioteca palatului Marsili din Bologna.
Imaginea conține un manuscris german din secolul al XVII-lea, nr. 114, Eineß traŭrig Anfangs…, proveniență: Mănăstirea Minoritelor din Kaltern, Upper Tirol, 86 f., cu legătură de pergament, un text caligrafiat cu cerneală neagră, pagină cu cadru impresionat. Este o altă relatare despre asediul de la Viena de către turci în 1683, în 16 capitole. În ciuda faptului că domnitorul Țării Române, prințul Șerban Cantacuzino, a trebuit să acționeze ca un aliat al turcilor în luptă, fiind vasal, a sprijinit în secret acțiunile apărătorilor, a dezvoltat un sistem ingenios de comunicații cu ei, de aceea, în cele din urmă, i-a fost acordat titlul de contele Sfântului Imperiu Roman de la Leopold I. Manuscrisul evocă faptul că a ridicat o cruce de 5 metri înălțime în fața cortului său, ca semn al acțiunilor sale de creștin.

[1] Constantin I. Karadja, Contribuţie la deslegarea problemelor valutare şi economice, prefaţă de Oscar Kiricescu, director în cadrul Băncii Naţionale a României, 1925; Idem, Organizarea comerţului exterior, Buc., 1925; Idem, Informaţiunile comerciale, conferinţă ţinută la Institutul Economic Românesc, 1926; Idem, Învăţămintele problemei valutare norvegiene, publicată de Institutul Economic Românesc, 1926.

[2] Constantin Karadja, Quelques considérations sur le service consulaire roumain, Bucharest 1923. Cu o evidentă ironie, pe prima pagină a lucrării, Constantin Karadja adresa mulţumiri ministrului de externe de atunci, I.G. Duca, pentru aceea că, prin punerea autorului în disponibilitate, a avut timpul necesar întocmirii acestei lucrări!

[3] Calafeteanu, I., Constantin I. Karadja – biografia unui nedreptățit.

Opera:

Bibliografie selectivă

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.