Care sunt drepturile şi obligaţiile angajatului şi ale angajatorului?


În contextul situaţiei epidemiologice din ţară şi în scopul asigurării respectării drepturilor şi intereselor salariaţilor, Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova recomandă urmatoarele:

Recomandări referitoare la raporturile de muncă:

1. Examinarea de către părţi a posibilităţii prestării muncii la domiciliu (conform art. 290 din Codul muncii);

2. Stabilirea, cu acordul scris al salariatului, a programelor individualizate de muncă, cu un regim flexibil al timpului de muncă (conform art. 100 alin. (7) din Codul muncii);

3. Stabilirea, cu acordul ambelor părţi, a timpului de muncă parţial (conform art. 97 din Codul muncii), salariaţii fiind remuneraţi proporţional timpului lucrat sau în funcţie de volumul lucrului efectuat;

4. Înregistrarea la unitate a staţionării (conform art. 801 din Codul muncii), salariaţii fiind remuneraţi conform art. 801 alin. (2) din Codul muncii. Potrivit normei juridice vizate, retribuirea timpului de staţionare produsă din cauze ce nu depind de angajator sau salariat, cu excepţia perioadei şomajului tehnic (art.80), se efectuează în mărime de cel puţin 2/3 din salariul de bază pe unitate de timp stabilit salariatului, dar nu mai puţin decît în mărimea unui salariu minim pe unitate de timp, stabilit de legislaţia în vigoare, pentru fiecare oră de staţionare;

5. Acordarea salariaţilor (în baza unei cereri scrise) a concediului de odihnă anual (conform art. 112 din Codul muncii), inclusiv a concediilor de odihnă anuale nefolosite (conform art. 119 alin. (3) din Codul muncii), cu achitarea indemnizaţiei de concediu conform art. 117 din Codul muncii;

6. Acordarea salariaţilor (în baza unei cereri scrise a salariatului şi cu  consimţământul angajatorului) a unui concediu neplătit (conform art. 120 din Codul muncii).

Recomandări referitoare la securitatea şi sănătatea muncii:

Întreprinderea de către angajatori a tuturor măsurilor ce ţin de securitatea şi sănătatea muncii care reies din Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 186/2008, precum şi a tuturor cerinţelor minime aprobate în sensul implementării legii menţionate (ex.: acordarea echipamentului individual de protecţie şi întreprinderea altor acţiuni ce se impun, pornind de la specificul activităţii unităţii).

 

Conform art. 43, alin. (1) din Constituție, orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii, la condiții echitabile și satisfăcătoare de muncă.

Conform art. 9, alin. (1) din Codul muncii, salariatul (angajatul) are dreptul:

  • la încheierea, modificarea, suspendarea și desfacerea contractului individual de muncă, în modul stabilit de prezentul cod;
  • la muncă, conform clauzelor contractului individual de muncă;
  • la un loc de muncă, în condiţiile prevăzute de standardele de stat privind organizarea, securitatea şi sănătatea în muncă, de contractul colectiv de muncă şi de convenţiile colective;
  • la achitarea la timp şi integrală a salariului, în corespundere cu calificarea sa, cu complexitatea, cantitatea şi calitatea lucrului efectuat;
  • la odihnă, asigurată prin stabilirea duratei normale a timpului de muncă, prin reducerea timpului de muncă pentru unele profesii şi categorii de salariaţi, prin acordarea zilelor de repaus şi de sărbătoare nelucrătoare, a concediilor anuale plătite;
  • la informarea deplină şi veridică privind condiţiile de activitate, anterior angajării sau transferării într-o altă funcţie;
  • la informarea şi consultarea privind situaţia economică a unităţii, securitatea şi sănătatea în muncă şi privind alte chestiuni ce ţin de funcţionarea unităţii, în conformitate cu prevederile prezentului cod;
  • la adresare către angajator, patronate, sindicate, organele administraţiei publice centrale şi locale, organele de jurisdicţie a muncii;
  • la formare profesională, reciclare şi perfecţionare, în conformitate cu prezentul cod şi cu alte acte normative;
  • la libera asociere în sindicate, inclusiv la constituirea de organizaţii sindicale şi aderarea la acestea pentru apărarea drepturilor sale de muncă, a libertăţilor şi intereselor sale legitime;
  • la participare în administrarea unităţii, în conformitate cu prezentul cod şi cu contractul colectiv de muncă;
  • la purtare de negocieri colective şi încheiere a contractului colectiv de muncă şi a convenţiilor colective, prin reprezentanţii săi, la informare privind executarea contractelor şi convenţiilor respective
  • la apărare, prin metode neinterzise de lege, a drepturilor sale de muncă, a libertăţilor şi intereselor sale legitime;
  • la soluţionarea litigiilor individuale de muncă şi a conflictelor colective de muncă, inclusiv dreptul la grevă, în modul stabilit de prezentul cod şi de alte acte normative;
  • la repararea prejudiciului material şi a celui moral cauzat în legătură cu îndeplinirea obligaţiilor de muncă, în modul stabilit de prezentul cod şi de alte acte normative
  • la asigurarea socială şi medicală obligatorie, în modul prevăzut de legislaţia în vigoare.

Salariaţii nu pot renunţa la drepturile ce le sînt recunoscute prin prezentul cod. Orice înţelegere prin care se urmăreşte renunţarea salariatului la drepturile sale de muncă sau limitarea acestora este nulă.

Obligațiile salariatului (angajatului) sunt stabilite în art. 9, alin. (2) din Codul muncii. Deci salariatul are datoria:

  • să-şi îndeplinească conştiincios obligaţiile de muncă prevăzute de contractul individual de muncă;
  • să îndeplinească normele de muncă stabilite;
  • să respecte cerinţele regulamentului intern al unităţii şi să poarte în permanenţă asupra sa permisul nominal de acces la locul de muncă, acordat de angajator;
  • să respecte disciplina muncii;
  • să manifeste un comportament nediscriminatoriu în raport cu ceilalţi salariaţi şi cu angajatorul;
  • să respecte dreptul la demnitate în muncă al celorlalţi salariaţi;
  • să respecte cerinţele de securitatea şi sănătatea în muncă;
  • să manifeste o atitudine gospodărească faţă de bunurile angajatorului şi ale altor salariaţi;
  • să informeze de îndată angajatorul sau conducătorul nemijlocit despre orice situaţie care prezintă pericol pentru viaţa şi sănătatea oamenilor sau pentru integritatea patrimoniului angajatorului;
  • să informeze de îndată angajatorul sau conducătorul nemijlocit despre imposibilitatea de a se prezenta la serviciu şi să prezinte, în termen de 5 zile lucrătoare după reluarea activităţii de muncă, documentele care justifică absenţa;
  • să achite contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii şi primele de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în modul stabilit;
  • să îndeplinească alte obligaţii prevăzute de legislaţia în vigoare, de contractul colectiv de muncă şi de convenţiile colective.

Obligațiile salariaților sunt concretizate în regulamentul intern al unității, în alte acte normative locale, în fișele de post, precum și în contractul individual de muncă.

Fiind statuare, aceste drepturi și obligații se referă la toți salariații ca subiecte ale dreptului muncii. Conținutul acestor drepturi și obligații se exprimă prin posibilitatea juridică de a acționa, cere, pretinde, de a se folosi de bunuri și de a satisface, în limitele stabilite, interesele și cerințele reciproce ale altor subiecte.

Conform art. 10, alin. (1) din Codul muncii al RM, angajatorul are dreptul:

  • să încheie, să modifice, să suspende şi să desfacă contractele individuale de muncă cu salariaţii în modul şi în condiţiile stabilite de prezentul cod şi de alte acte normative;
  • să ceară salariaţilor îndeplinirea obligaţiilor de muncă şi manifestarea unei atitudini gospodăreşti faţă de bunurile angajatorului;
  • să stimuleze salariaţii pentru munca eficientă şi conştiincioasă;
  • să tragă salariaţii la răspundere disciplinară şi materială în modul stabilit de prezentul cod şi de alte acte normative;
  • să emită acte normative la nivel de unitate;
  • să creeze patronate pentru reprezentarea şi apărarea intereselor sale şi să adere la ele.

În Codul muncii al RM au fost conturate o serie de obligații statuare ale angajatorilor în domeniul interzicerii discriminărilor și al respectării demnității în muncă a salariaților. Conform art. 10, alin. (2) din Codul muncii al RM, angajatorul este obligat:

  • să respecte legile şi alte acte normative, clauzele contractului colectiv de muncă şi ale convenţiilor colective;
  • să respecte clauzele contractelor individuale de muncă;
  • să ofere salariaţilor munca prevăzută de contractul individual de muncă;
  • să asigure salariaţilor condiţiile de muncă corespunzătoare cerinţelor de securitatea şi sănătatea în muncă;
  • să asigure salariaţii cu utilaj, instrumente, documentaţie tehnică şi alte mijloace necesare pentru îndeplinirea obligaţiilor lor de muncă;
  • să asigure egalitatea de şanse şi de tratament tuturor persoanelor la angajare potrivit profesiei, la orientare şi formare profesională, la promovare în serviciu, fără nici un fel de discriminare;
  • să aplice aceleaşi criterii de evaluare a calităţii muncii, de sancţionare şi de concediere;
  • să întreprindă măsuri de prevenire a hărţuirii sexuale la locul de muncă, precum şi măsuri de prevenire a persecutării pentru depunere în organul competent a plîngerilor privind discriminarea;
  • să asigure condiţii egale, pentru femei şi bărbaţi, de îmbinare a obligaţiilor de serviciu cu cele familiale;
  • să introducă în regulamentul intern al unităţii dispoziţii privind interzicerea discriminărilor după oricare criteriu şi a hărţuirii sexuale;
  • să asigure respectarea demnităţii în muncă a salariaţilor;
  • să asigure o plată egală pentru o muncă de valoare egală;
  • să plătească integral salariul în termenele stabilite de prezentul cod, de contractul colectiv de muncă şi de contractele individuale de muncă;
  • să poarte negocieri colective şi să încheie contractul colectiv de muncă, furnizînd reprezentanţilor salariaţilor informaţia completă şi veridică necesară în acest scop, precum şi informaţia necesară controlului asupra executării contractului;
  • să informeze şi să consulte salariaţii referitor la situaţia economică a unităţii, la securitatea şi sănătatea în muncă şi la alte chestiuni ce ţin de funcţionarea unităţii, în conformitate cu prevederile prezentului cod;
  • să îndeplinească la timp prescripţiile organelor de stat de supraveghere şi control, să plătească amenzile aplicate pentru încălcarea actelor legislative şi altor acte normative ce conţin norme ale dreptului muncii;
  • să examineze sesizările salariaţilor şi ale reprezentanţilor lor privind încălcările actelor legislative şi ale altor acte normative ce conţin norme ale dreptului muncii, să ia măsuri pentru înlăturarea lor, informînd despre aceasta persoanele menţionate în termenele stabilite de lege;
  • să creeze condiţii pentru participarea salariaţilor la administrarea unităţii în modul stabilit de prezentul cod şi de alte acte normative;
  • să asigure salariaţilor condiţiile social-sanitare necesare pentru îndeplinirea obligaţiilor lor de muncă;
  • să efectueze asigurarea socială şi medicală obligatorie a salariaţilor în modul prevăzut de legislaţia în vigoare;
  • să repare prejudiciul material şi cel moral cauzat salariaţilor în legătură cu îndeplinirea obligaţiilor de muncă, în modul stabilit de prezentul cod şi de alte acte normative;
  • să îndeplinească alte obligaţii stabilite de prezentul cod, de alte acte normative, de convenţiile colective, de contractul colectiv şi de cel individual de muncă.lm

În conformitate cu art. 10 alin. (3) din Legea RM „Cu privire la asigurarea egalității de șanse între femei și bărbați”, pentru asigurarea acestei egalități, angajatorul este obligat:

  • să asigure egalitatea de şanse şi de tratament tuturor persoanelor la angajare potrivit profesiei, la perfecţionare profesională, la promovare în serviciu, fără discriminare după criteriul de sex;
  • să aplice aceleaşi criterii de evaluare a calităţii muncii, de sancţionare şi de concediere;
  • să asigure remunerare egală pentru munci de valoare egală;
  • să întreprindă măsuri de prevenire a discriminării după criteriul de sex şi/sau a hărţuirii sexuale a femeilor şi bărbaţilor la locul de muncă, precum şi a persecutării pentru depunere în organul competent a plîngerilor;
  • să asigure condiţii egale pentru femei şi bărbaţi de îmbinare a obligaţiilor de serviciu cu cele familiale;
  • să introducă în regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţii dispoziţii pentru interzicerea discriminărilor după criteriul de sex şi de hărţuire sexuală;
  • să furnizeze angajaţilor şi/sau reprezentanţilor acestora informaţii despre prevederile legale cu privire la egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi în cadrul unităţii.

Se consideră discriminatorii următoarele acţiuni ale angajatorului:

  • plasarea anunţurilor de angajare cu cerinţe şi criterii ce presupun priorităţi pentru unul dintre sexe;
  • refuzul neîntemeiat de angajare a persoanelor de un anumit sex;
  • stabilirea pentru angajaţi, în funcţie de sex, a unui program de lucru mai favorabil, cu excepţia cazurilor stipulate de legislaţie;
  • refuzul neîntemeiat de a admite, în cadrul programului de perfecţionare profesională, o persoană pe motiv de sex, modificarea ori rezilierea contractului de muncă sau angajarea pe acelaşi motiv;
  • aplicarea după criteriul de sex a unor condiţii diferite de remunerare pentru munci de valoare egală;
  • distribuirea diferenţiată, după criteriul de sex, a sarcinilor de muncă avînd ca urmare atribuirea unui statut mai puţin favorabil;
  • crearea de impedimente ori condiţii adverse persoanei care a depus în organul competent plîngere împotriva discriminării după criteriul de sex;
  • solicitarea neîntemeiată a informaţiei despre starea civilă a candidaţilor;
  • orice alte acţiuni de discriminare după criteriul de sex.

Legea RM „Cu privire la asigurarea egalității de șanse între femei și bărbați” instituie o procedură specială pentru contestarea acțiunilor discriminatorii ale angajatorului. Conform art. 11 alin. (4) și (5) din Legea în cauză, persoana care se consideră discriminată prin faptul că angajatorul a angajat, a promovat sau a acordat unei alte persoane facilităţi după criteriul de sex ori a comis alte acţiuni discriminatorii este în drept a solicita prezentarea în scris a motivaţiei deciziei. Angajatorul este obligat să dea răspuns persoanei care se consideră discriminată în decursul a 30 de zile de la data depunerii cererii. În caz contrar, persoana este în drept să iniţieze o acţiune conform legislaţiei.

Surse

***

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.